luni, 26 februarie 2018

Recenzie ”Simon și planul Homo Sapiens” de Becky Albertalli


Încet, dar sigur, apare și diversitatea în literatura Young Adult, în special în cărțile care se traduc și la noi în țară. Astfel am auzit de Simon și planul Homo Sapiens, roman foarte lăudat în străinătate pentru ușurința cu care tratează subiecte importante precum homosexualitatea și abuzul fizic și psihic dintre elevi. Lectura am dat-o gata foarte repede, efectiv am zburat printre pagini fără probleme. Pe cât de serioase sunt temele dezbătute, pe atât de amuzant și simpatic mi s-a părut debutul lui Becky Albertalli și recunosc că m-a făcut curioasă să-i citesc următoarele apariții. 

Simon Spier este un adolescent carismatic, pasionat de muzicaluri și biscuiți Oreo. Doar că are o mică problemă: este gay și încă n-a spus nimănui, în afară de Blue, un alt coleg care are aceeași orientare sexuală și cu care comunică adesea pe e-mail, păstrându-și amândoi identitatea secretă. Din nefericire, micul lui secret este descoperit de Martin, clovnul clasei, iar acesta îl șantajează pe Simon să-i facă rost de o prietenă, altminteri toată lumea va afla. De aici încep întâmplările care pun în mișcare schimbări majore în viața protagonistului nostru, dar și răsturnări de situație amuzante. Acțiunea alertă și tonul vesel te binedispun imediat și nici nu-ți dai seama că deja ai parcurs jumătate de carte.

Vă las pe voi să-l descoperiți pe Simon de-a lungul cărții. Sentimentul de izolare pe care îl resimte din cauza faptului că este homosexual este combătut de oamenii dragi pe care îi are în viața lui. Punctul forte al cărții este reprezentat chiar de personaje. Prietenii cei mai buni ai lui Simon, Nick și Leah, îi sunt alături la fiecare pas și dinamica celor trei se schimbă atunci când în peisaj apare Abby, care se împrietenește cu ei destul de repede. Fiecare are o personalitate distinctă și legătura strânsă cu Simon demonstrează că nu contează rasa, orientarea sexuală sau religia atunci când întemeiezi o relație de prietenie cu cineva. De asemenea, mi-a plăcut că familia joacă un rol important în viața personajului principal și cele două surori ale lui Simon au chiar un rol destul de mare în carte. De obicei nu vedem reflectată în literatura pentru tineri o relație atât de strânsă între membrii familiei și mă bucur că putem observa un comportament sănătos între aceștia. Dar, probabil, cel mai mult mi-a intrat în suflet Blue, confidentul lui Simon, extrem de sensibil și empatic. Felul în care evoluează relația celor doi, prin e-mail-uri presărate cu visuri, temeri și glume, au făcut și mai veridice personajele în ochii mei. Ca să vă faceți o idee, mai jos este un fragment dintr-un e-mail în care Blue îi explică lui Simon despre cum sărbătorește el Halloween-ul.

N-am nimic împotriva deghizărilor şi pledoaria ta în favoarea lor e foarte convingătoare. Recunosc că ideea de a fi altcineva pentru o seară (sau în general) e foarte atrăgătoare. De fapt, când eram mic, şi pe mine mă interesa doar un lucru. Eram mereu un supererou. Presupun că-mi plăcea să-mi imaginez că avem o identitate secretă complicată. Poate că încă îmi place. Poate că ăsta-i întregul scop al acestor e-mailuri. În orice caz, anul ăsta nu mă costumez, întrucât nu ies. Mama are un soi de petrecere la muncă, aşa că eu rămân acasă să împart bomboane. Sunt sigur că înţelegi că nu există nimic mai trist decât un băiat de şaisprezece ani, singur acasă de Halloween, răspunzând la uşă îmbrăcat în costum. 

Sinceritatea este trăsătura de bază a scrierii lui Albertalli, care a fost psiholog specializat în lucrul cu copiii și adolescenții înainte să devină scriitoare. Și asta se simte în felul în care este alcătuită povestea lui Simon și a prietenilor lui. Dacă v-au plăcut cărțile lui John Green, dar vreți să râdeți mai mult, atunci ați găsit ce căutați. Singurul punct negativ la Simon și planul Homo Sapiens e că este prea previzibilă și e plină de clișee ale genului Young Adult. Dar m-a făcut să râd copios, comicul de situație fiind excelent. V-o recomand cu căldură, încercați-o și sunt sigură că n-o să regretați. Și am o veste bună: o să avem parte primăvara asta de un film în regia lui Greg Berlanti care va adapta romanul de față. Să sperăm că se va ridica la înălțimea așteptărilor.

Citat:

Așadar, mă gândesc întruna la ideea identităților secrete. Te simți vreodată prizioner în tine însuți? Nu știu dacă are noimă ce zic. Bănuiesc că mă refer la faptul că uneori pare că toată lumea știe cine sunt, mai puțin eu.

Date tehnice: 
Titlu original: Simon vs. the Homo Sapiens Agenda
Autor: Becky Albertalli
Editura românească: Epica
Traducere: Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 272
Apariţie: 2017
Notă: **** (din 5)

joi, 22 februarie 2018

Top 5 cărți scrise de autori străini care se petrec în România

Mereu am fost fascinată de felul în care România e reflectată în literatura străină, nu doar pentru că suntem un popor cu o istorie bogată și plină de bătălii, ci fiindcă îl avem pe Dracula/ Vlad Țepeș, oarecum brandul nostru de țară în ceea ce privește literatura fantastică. Așadar, avem parte de câteva cărți destul de interesante, care amintesc de vampiri, vremuri întunecate și mult sânge. Din toate romanele pe care le-am ales pentru acest top, doar două au fost traduse în limba română și poate pe viitor vom avea parte și de celelalte. Fără alte completări, iată un top 5 cărți a căror acțiune se petrece pe plaiurile mioritice și nu sunt scrise de români.

5. The Historian de Elizabeth Kostova



Încep topul cu ceva mister și ficțiune istorică bazate pe legenda lui Vlad Țepeș. Romanul de debut al lui Elizabeth Kostova, The Historian, este o aventură de mari proporții, o poveste care împletește într-un fel frumos adevărul istoric cu ficțiunea, debordând de suspans pe fiecare pagină. Dacă Țepeș a fost un vampir care chiar a trăit sute de ani și și-a dus la îndeplinire un plan întunecat, rămâne de văzut. Cele 700 de pagini reprezintă o lectură rapidă, presărată cu muncă detectivistă prin România și Europa de Est, povești interconectate de-a lungul istoriei și, evident, vampiri. 

4. Și mă întunec de Kiersten White



Și genul Young Adult a avut parte de o mică incursiune prin România, mai exact chiar în secolul XV, în care a trăit domnitorul Vlad Țepeș. Și mă întunec spune povestea prințesei Lada Drăculea care alături de fratele ei a fost nevoită să plece din Valahia și să se refugieze la curtea otomană, dorind din răsputeri să se reîntoarcă în patria ei și să-și ocupe locul binemeritat pe tron. Evident că este un roman fantasy, dar felul în care sunt prezentați așa-zișii copii ai domnitorului Valahiei e foarte fain. Plin de intrigi politice, violență, dragoste și prietenie, romanul lui Kiersten White arată că autoarea și-a făcut bine documentarea cu privire la perioada istorică în care se petrece acțiunea și că știe să-și dezvolte bine personajele și povestea.

3. Dracula de Bram Stoker 



Cel mai cunoscut vampir al tuturor timpurilor, Dracula în imaginația lui Bram Stoker este printre cei mai persuasivi antagoniști din literatură. Fiind cartea care a pus bazele vampirismului în genul horror - și mai ales fiindcă e scrisă în 1897 - e un pic mai greoaie la citit și destul de previzibilă. Dar castelul renumit al Contelui din Transilvania, personajele care sunt ucise fără milă de Dracula, dorința acestuia de a pleca din România în Marea Britanie și felul în care profesorul Van Helsing încearcă să-i oprească planurile malefice merită lectura cu vârf și îndesat.

2. The Bloody Chamber and Other Stories de Angela Carter



Această colecție de nuvele din The Bloody Chamber sunt bazate pe basme și povestiri din popor, având un substrat destul de întunecat, chiar horror. Carter a fost inspirată de poveștile lui Charles Parrault atunci când a scris cele 10 nuvele care se găsesc în acest volum. The Lady of the House of Love este una dintre acestea, bazată pe basmul Frumoasei din Pădurea Adormită în care este vorba despre un soldat englez, călător prin România cu bicicleta, inevitabil ajungând să se rătăcească într-un sat abandonat. Tânărul descoperă un conac locuit de o frumoasă femeie vampir care supraviețuiește hrănindu-se cu sângele bărbaților seduși în dormitorul ei. Finalul surprinzător e o trăsătură recurentă în The Bloody Chamber și vă recomand să citiți toată cartea, dacă vă descurcați cât de cât cu limba engleză.

1. Hunting Prince Dracula de Kerri Maniscalco 



Iată că pe primul loc se află unul dintre cele mai lăudate romane de suspans apărute anul trecut în străinătate. Continuarea primului volum al unei trilogii, Hunting Prince Dracula are în centru crimele ciudate descoperite în castelul domnitorului Vlad Țepeș. Audrey, personajul principal, este o tânără talentată într-ale criminalisticii, independentă și cu multe amintiri neplăcute care trăiește în Londra în epoca victoriană. Dorind să scape de fricile ei, pleacă în România, unde încearcă să descopere autorul acestor noi crime ce par fără rezolvare și, poate, cu această ocazie reușește să-și înfrângă și demonii personali. Din câte am înțeles, trilogia lui Kerri Maniscalco o să fie publicată în România în curând, deci așteptăm cu nerăbdare traducerile.

luni, 19 februarie 2018

Recenzie ”Un bărbat pe nume Ove” de Frederik Backman


De obicei am ce spune despre o carte atunci când scriu o recenzie, și fac asta fără să mă străduiesc prea tare. Un bărbat pe nume Ove (pronunțat Uve) e special din punctul ăsta de vedere: îmi este dificil să aștern câteva gânduri coerente despre roman, mi-a plăcut atât de mult și nu îmi dau seama cum să fac să nu dau spoilere și să încerc să vă conving să-l citiți fără să vă bat prea mult la cap. În caz de nu știați, este destul de popular, fiind adaptat pe marele ecran într-un film suedez cu același nume care a fost nominalizat la Oscar anul trecut pentru cel mai bun film străin și a stat 42 de săptămâni pe lista de cărți best seller a ziarului american The New York Times. 

Pot să vă spun câteva cuvinte despre subiect: viața solitară a unui bărbat în vârstă, destul de morocănos - titularul romanului, Ove - descoperă că are lumea dată peste cap într-o dimineață când o familie gălăgioasă se mută vis-a-vis de casa lui. Și îi dărâmă cutia poștală, dar asta e deja altă problemă. Încet-încet, viața lui Ove i se schimbă și încearcă să treacă peste propriile tristeți făcându-i pe ceilalți oameni să fie fericiți. Deși el n-ar recunoaște nici în ruptul capului că așa stă treaba, normal, doar îi place rutina și n-are timp de amabilități gratuite cu vecinii. Și aici mă opresc din a explica pe scurt despre ce e vorba în carte. Vă las să descoperiți singuri mai multe, dacă v-am făcut curioși.

Nu am crezut că Un bărbat pe nume Ove o să mă facă să plâng, dar iată că s-a întâmplat. Și am făcut-o fix la final, când emoțiile au devenit prea puternice și lacrimi au început să-mi curgă din ochi involuntar. Simplitatea poveștii și faptul că e destul de previzibilă nu sunt un minus, ba chiar aș spune că Frederik Backman ne demonstrează că poți folosi clișee dacă scrii bine și creezi personaje puternice. În afară de protagonist, o mai avem și pe soția lui Ove, Sonja, o femeie inteligentă și cu o personalitate diferită de alesul inimii ei, fiind foarte optimistă, darnică și blândă. Viața l-a asprit pe Ove, care a suferit multe pierderi în tinerețe, dar asta nu înseamnă că nu apreciază cinstea și onoarea pe care le-a învățat de la tatăl lui. Tocmai de aceea interacțiunea lui cu mama gravidă din familia proaspăt mutată, Parvaneh, debutează datorită asemănării între cele două personaje. Acțiunea romanului se petrece în Suedia, iar Parvaneh este o imigrantă din Iran, care s-a confruntat cu multe până a reușit să-și întemeieze o familie în noua ei patrie. Puternici și căpoși, dialogurile dintre cei doi au făcut deliciul cărții.

Stilul de scriere este aerisit, aș putea zice chiar curat, fără metafore sau alte figuri de stil pompoase. E aproape ca și cum naratorul ne arată cum gândește și cum vede Ove lumea, fără complicații și explicații inutile, tocmai prin felul în care ne sunt expuse viața și amintirile bătrânului. Plină de umor negru, Un bărbat pe nume Ove nu se ferește să abordeze subiecte controversate precum homosexualitatea, dizabilități fizice, rasism și feminism. Ove este deschis la minte și, chiar dacă judecă persoanele după mașina pe care o conduc și felul în care bat un cui, este surprinzător de receptiv cu privire la alegerile personale ale fiecăruia. Și ca să vedeți ce suflet mare are Ove, vă dau un mic spoiler nu foarte important: adoptă o pisică jigărită, fără un ochi, salvând-o de la o moarte sigură în iarna geroasă.

Deși nu te atașezi de la început de Ove, acesta îți intră pe sub piele și la finalul cărții parcă nu vrei să te desparți de el și de scumpul lui automobil Saab. Un bărbat pe nume Ove ne învață ce înseamnă să acorzi o a doua șansă, cât de greu și liberator este să ierți pe cineva și că oamenii merită să fie iubiți. Plină de momente emoționante, cartea lui Backman debordează de sentimente pozitive și te face să fii recunoscător pentru viața pe care o trăiești și cei dragi pe care îi ai alături. Nu cred că pot s-o recomand îndeajuns, merită toate laudele și umblă vorba pe la Hollywood că o să avem o ecranizare cu Tom Hanks în rol principal în curând. Abia aștept!

Citat:

Descoperise că îi plăceau casele. Poate pentru că erau ușor de înțeles. Puteau fi calculate și desenate pe hârtie. Nu curgea apă înăuntru dacă le izolai bine. Nu se prăbușeau dacă zidurile de rezistență erau construie temeinic. Casele erau cinstite, îți dădeau ce meritai. Ceea ce, din păcate, nu se putea spune despre oameni.

Date tehnice: 
Titlu original: En man som heter Ove
Autor: Frederik Backman
Editura românească: Art
Traducere: Andreea Caleman
Nr. pagini: 440
Apariţie: 2017
Notă: ***** (din 5)

joi, 15 februarie 2018

Top 5 cărți de dragoste preferate

Când vreau să citesc ceva emoționant, relaxant și care se parcurge ușor, apelez de obicei la cărți romantice. Nu reprezintă genul meu preferat de cărți, dar uneori chiar au darul să încânte inima mea rece de gheață, haha. Că tot a fost Ziua Îndrăgostiților și urmează Dragobetele, am considerat că nu strică un top în care vorbesc despre acest gen de romane. Nu cred că sunt cele mai bune cărți de dragoste scrise vreodată, dar astea sunt favoritele mele personale și ador poveștile pe care le prezintă de-a lungul paginilor. Mi-a fost greu și să le aranjez într-o ordine anume, dar, în general, acesta este topul meu cu 5 romane de dragoste pe care merită să le citiți.

5. Mare Tranquillitatis de Katja Millay



Am citit Mare Tranquillitatis în 2013 și de atunci cartea asta a rămas cu mine. A fost chiar prima recenzie pe care am făcut-o pe blog, atât de mult mi-a plăcut. Am citit-o într-un moment al vieții mele în care aveam nevoie de o poveste de iubire nici prea tristă, nici prea siropoasă. Ne sunt prezentați cu multă candoare un el și o ea, Nastya și Josh, doi tineri care sunt diametral opuși, dar care găsesc o punte de legătură între viețile lor chinuite. Nimic special, pot spune că e chiar un clișeu în cărțile romantice, însă cel mai mult m-a marcat importanța unei a doua șanse și cum ne poate schimba într-un mod pozitiv viața. Nastya este o rebelă care reușește să-i dea lumea peste cap timidului Josh, rămânând o enigmă pentru el până spre finalul romanului. 

4. Sub aceeași stea de John Green



Cred că aș fi putut pune orice carte scrisă de John Green și n-aș fi dat greș. Am ales să rămân cu Sub aceeași stea pentru că e prima pe care am citit-o de la acest autor. M-a impresionat plăcut, țin minte că am văzut și filmul acum ceva ani și mi s-a părut o adaptare reușită. Și la cartea de față am făcut o recenzie în care spuneam că n-am plâns, ci mai mult am avut o amorțeală spre finalul romanului. Urmărind povestea a doi puști bolnavi de cancer care se îndăgostesc, cumva știi că e sortit să ți se frângă inima de cititor la un moment dat. Admir cel mai mult la Hazel și Gus, cuplul în cauză, că deși sunt doi adolescenți bolnavi, debordează de un optimism cinic, dând dovadă de o maturitate pe care nici adulții în toată firea n-o au. 

3. Jane Eyre de Charlotte Brontë



Categoric este cartea mea clasică de dragoste preferată. Am citit-o de nenumărate ori și de fiecare dată găsesc câte ceva care mă impresionează. Fie că vorbim de puterea lui Jane de a trece peste greutățile vieții, fie că vorbim despre seriozitatea autoimpusă de domnul Rochester, romanul lui Charlotte Brontë demonstrează că dacă doi oameni sunt sortiți să fie împreună, vor reuși. Dragostea n-o fi răspunsul la orice problemă, dar e printre cele mai bune soluții pe care le au îndrăgostiții la îndemână. Și dacă nu ești îndrăgostit de cineva sau de o carte, de un peisaj, de viață, atunci ce mai aștepți? 

2. Îți voi dărui soarele de Jandy Nelson



Lirismul din Îți voi dărui soarele m-a fascinat de la primele rânduri. Discutând despre artă, creator și inspirație, dar și despre pierdere și suferință, cartea îi urmărește pe gemenii Jude și Noah și alegerile pe care ei le-au făcut de-a lungul vieții. Le cunoaștem poveștile lor de dragoste, Noah îndrăgostindu-se de noul lui vecin carismatic, iar lui Jude picându-i cu tronc un băiat rebel și nestatornic, care o abuzează emoțional. De asemenea, părinții celor doi încearcă din răsputeri să-și salveze relația din monotonia zilnică, cu rezultate slabe. Aproape ca o operă de artă, Îți voi dărui soarele m-a făcut să râd și să plâng cum rar pățesc atunci când citesc o carte. Laudele sunt de prisos, tot ce pot să vă spun e că merită s-o citiți și să înțelegeți chiar voi cum stă treaba.

1. Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger



Am avut o perioadă în adolescență în care nu voiam să aud de cărți de dragoste. Eram sătulă până peste cap de clișee și de povești siropoase. Din întâmplare, am citit un interviu în care unul dintre autorii mei preferați, Neil Gaiman, recomanda un debut literar fantasy împletit cu romance - era vorba despre Soția călătorului în timp. Cumva, mi-a fost stârnit interesul și am pus mâna pe carte. Țin minte c-am citit-o pe nerăsuflate și, cu lacrimi în ochi, am așezat cu mândrie romanul pe raftul lecturilor mele preferate. Niffenegger ne prezintă relația dintre Henry, un bărbat care poate călători în timp într-un mod imprevizibil din cauza unei boli genetice, și Clare, o artistă care trebuie să se confrunte cu absențele sale frecvente  și periculoase. Trecând peste povestea lor frumoasă și totodată tragică de iubire, călătoria în timp este o metaforă pentru lipsa de comunicare în cuplu și distanța care intervine între parteneri, atunci când nu mai există înțelegere, atracție și iubire între ei. Una dintre cele mai bune cărți romantice scrise vreodată, care ascunde multe straturi și întrebări existențiale, Soția călătorului în timp este hrană pentru suflete îndrăgostite și balsam pentru inimi frânte.

luni, 12 februarie 2018

Recenzie ”Ready Player One” de Ernest Cline



Înainte să citiți Ready Player One, trebuie să știți că nu este pentru oricine. Aș recomanda-o unor cititori de nișă, pasionați de jocuri video, de seriale și de povești care nu se iau prea mult în serios, căci întreaga carte scrisă de Ernest Cline este un amalgam minunat de aventură, maturizare și umor, totul presărat cu referințe la tehnologie și la tot ceea ce ține de cultura anilor '80. Ecranizarea în regia lui Steven Spielberg va apărea la sfârșitul lui martie, deci acum e un moment numai bun să vă apucați de roman, căci știți cum se spune, cartea e mai bună decât filmul.

O să încerc să explic pe scurt despre ce este vorba. Adolescentul Wade Watts trăiește în anul 2045 într-o realitate care nu-i place, caracterizată de foamete, sărăcie, boli, încălzire globală și lipsă acută de petrol. Așadar, el evadează adesea într-o utopie virtuală populară cunoscută drept OASIS, unde ai posibilitatea de a explora zeci de mii de planete și de a alege ce identitate îți dorești. Wade și-a devotat viața pentru cercetarea puzzle-urilor ascunse în această lume digitală chiar de însuși creatorul James Halliday, care a promis că lasă moștenire controlul la OASIS și întreaga sa avere celui care le poate rezolva. Atunci când Wade reușește să rezolve primul puzzle din această vânătoare de comori, el se găsește înconjurat de alți jucători care sunt dispuși să-l ucidă pentru a obține întreaga comoară. Pornit într-o cursă pe viață și pe moarte, Wade trebuie să câștige pentru a supraviețui și astfel e obligat să se confrunte cu lumea reală din care își dorea atât de mult să evadeze.

Acțiunea cărții este alertă și respectă întocmai pașii clasici pe care trebuie să-i parcurgă protagonistul Wade pentru a se maturiza. Povestea în sine nu aduce nimic nou, totul e predictibil, dar asta nu înseamnă că nu te distrezi citind-o. Mi-a plăcut la nebunie călătoria lui Wade prin OASIS și am admirat inventivitatea lui Halliday în crearea vânătorii de comori. Referințele acelea superbe la jocuri video, cărți, filme și o nostalgie imensă pentru anii '80 au atins ce coarde trebuia pentru a-mi face sufletul să cânte. De asemenea, am râs. Foarte mult și adesea când nu mă așteptam. Wade e genul de personaj care se știe că e un tocilar uriaș și își îmbrățișează această identitate. O avem și pe Art3mis, inițial rivala lui în rezolvarea puzzle-urilor, care ajuge să devină un aliat neașteptat. Mai multe nu vă zic, citiți romanul și descoperiți singuri cum stă treaba.

Ready Player One este ca o gustare pe care o împarți cu prietenii, nu poți doar să o citești și gata, o pui frumos pe raft și uiți de ea. Fiind plină de referințe la jocuri video obscure, cărți și seriale vechi, după ce mai convingi pe cineva s-o citească e musai să afli ce chestiuțe a descoperit în carte care ție ți-au scăpat, fiind aproape ca un joc video în format tipărit. Vă îndemn s-o citiți și voi și să vă bucurați de atmosfera distopică SF, să râdeți de întâmplările lui Wade și să vă doriți să vă jucați OASIS. Ernest Cline a creat o experiență aparte pentru toți cei care îmbrățișează viața de geek, persoanele obsedate de unul sau mai multe lucruri incluzând cele legate de intelectualitate, electronică și jocuri. 

Citat:

Nu m-am simțit niciodată în largul meu în lumea reală. N-am știut cum să mă conectez cu oamenii de acolo. Mi-a fost frică de ei, toată viața. Până în clipa când am știut că voi muri. Atunci am înțeles că oricât de terifiantă și dureroasă poate fi realitatea, ea este de asemenea unicul loc în care poți găsi adevărata fericire. Pentru că realitatea este reală. 

Date tehnice: 
Titlu original: Ready Player One
Autor: Ernest Cline
Editura românească: Nemira
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Nr. pagini: 448
Apariţie: 2016
Notă: ***** (din 5)

miercuri, 7 februarie 2018

Top 5 cupluri din cărți

Luna februarie e luna în care celebrăm Ziua Îndrăgostiților (14 februarie) și Dragobetele românesc (24 februarie). Deci nu miră pe nimeni că această lună din an se mai numește și Luna Iubirii. La o adică, n-avem nevoie de motive sau de sărbători ca să iubim și să ne amintim de partenerii noștri, e adevărat că acestea sunt niște sărbători comerciale, însă nu mă pot abține să nu mă gândesc la povești faimoase de dragoste, la bărbați și femei care s-au îndrăgostit și s-au decis să pornească în viață împreună. Așadar, topul de azi va fi despre 5 cupluri care mi-au plăcut mult de tot din literatură și care demonstrează că, uneori, dragostea e tot ce ai nevoie pentru a fi fericit.

5. Elizabeth Bennet și Fitzwilliam Darcy 
Sursă: https://www.deviantart.com/art/First-Impressions-Colored-203387061
Printre cele mai cunoscute cupluri din literatură, Lizzy și Darcy din romanul Mândrie și prejudecată de Jane Austen au impresionat generații de-a rândul cu povestea lor de dragoste. Deși am mai citit și alte cărți de-ale lui Austen, recunosc și eu că relația lui Elizabeth cu domnul Darcy  mi s-a părut încântătoare. Chiar dacă s-au urât la început, aceștia au început să se împrietenească și, fiind amândoi firi cinice, au ajuns eventual să se vadă prin ochii celuilalt. Am adorat cum Lizzy l-a refuzat pe Darcy inițial, fără să se gândească de două ori, dar până la urmă afecțiunea care era între ei s-a transformat într-o relație strânsă de iubire. 

4. Katniss Everdeen și Peeta Mellark


Sursă: https://www.deviantart.com/art/Even-the-birds-stop-to-listen-342447001
În trilogia distopică Jocurile Foamei, scrisă de Suzanne Collins, fata cu arcul și băiatul cu pâinea ajung să se îndrăgostească unul de celălalt. Pragmatică, tânăra Katniss își dă seama că pentru a supraviețui în arena din Jocurile Foamei trebuie să facă o alianță, respectiv un joc de rol pentru public alături colegul ei din Districtul 12, Peeta. Cei doi împărtășesc un trecut comun, legat de amintiri ale sărăciei și greutăților vieții. De-a lungul cărților, relația dintre ei devine complicată și, pe alocuri, prea realistă. În ciuda tuturor traumelor și pierderilor prin care au trecut împreună, legătura dintre ei le permite să-și îndeplinească misiunea de a-l distruge pe Președinte și de a răsturna societatea, dar nu fără să plătească fiecare prețul războiului.

3. Sayuri și Ken Iwamura


Sursă: https://ro.pinterest.com/pin/313633561527638514/
Relația dintre protagonista cărții Memoriile unei gheișe și bărbatul care i-a dat batista lui atunci când era mică este aparte, încărcată de cultura asiatică și diversele obiceiuri japoneze privitoare la viața gheișelor. Poate că nu este o relație clasică de iubire, pentru că, după cum spune chiar Sayuri, Ken nu va fi niciodată cu adevărat al ei, acesta fiind însurat. Dar conexiunea dintre sufletele lor transcede timpul și al Doilea Război Mondial, căci, dacă e să fim poetici, destinul i-a adus împreună nu o dată, ci de multiple ori, tocmai când aveau cea mai mare nevoie unul de celălalt.

2. Nymphadora Tonks și Remus Lupin 


Sursă: https://www.deviantart.com/art/Remus-and-Tonks-71285740
Rowling a scris multe cupluri faine în Harry Potter, Hermione și Ron fiind cel mai renumit. Dar dintre toate cel mai drag sufletului meu rămâne cuplul de vrăjitori Tonks și Lupin. Personalități diferite, dar complementare, cei doi se aliază cu Harry în bătălia contra Lordului Voldemort și îl sprijină atunci când are mare nevoie. Tonks este rebelă și îi place să-și trăiască viața la maximum, în timp ce Lupin este timid, intelectual și protector. Mi-a plăcut că au reușit să facă o echipă atât de bună împreună, imbatabilă și puternică.

1. Jane Eyre și Edward Rochester 


Sursă: https://glockart.livejournal.com/34119.html
Am pus cuplul din romanul lui Charlotte Brontë pe primul loc fiindcă e cel care m-a impresionat când eram mică. Domnul Rochester este un personaj tăcut, inteligent și care își iubește mult fata pe care o are în custodie, micuța franțuzoaică Adèle. Deși guvernanta Jane nu știe multe despre trecutul lui Rochester, aceasta își permite să-i intre în suflet și se îndrăgostește de el de-a lungul timpului petrecut la conacul Thornfield Hall. Tot ce pot spune despre relația celor doi fără să dau spoilere e că este extrem de dulce și îmi încălzește inima. 

vineri, 2 februarie 2018

Favoritele lunii ianuarie

Întotdeauna mi s-a părut că ianuarie trece încet, e început de an și totul parcă se mișcă în reluare. Magia sărbătorilor de iarnă s-a dus și rutina realității de zi cu zi ne afectează iar viețile. Luna asta nu m-am uitat la niciun serial nou, așa că am trecut o animație în loc. Cu speranța că februarie nu va fi atât de melancolic, iată favoritele mele din ianuarie.


Seria Cormoran Strike devine din ce în ce mai bună, cu fiecare volum în parte. Galbraith (J. K. Rowling) s-a întrecut pe sine în Carieră malefică, ultima carte apărută. Relația dintre detectivul privat Strike și asistenta lui Robin devine mai strânsă, cei doi împrietenindu-se cu adevărat. Romanul are un debut brusc, cu livrarea unui picior tăiat de femeie la agenția lui Strike. Răsturnări de situație, anchete complicate și piste întortocheate formează mare parte din acțiune, iar faptul că aflăm mai multe despre trecutul lui Robin și motivele pentru care și-a dorit atât de mult o carieră în combaterea infracționalității ne face să empatizăm cu ea. Am adorat că la fiecare început de capitol avem versuri din melodiile celor de la Blue Öyster Cult care se potrivesc de minune cu evenimentele povestite în paginile respective. Mereu ascultam cântecele după ce terminam de citit capitolele și mi-au plăcut mult de tot. Abia aștept continuarea, care se zvonește c-ar apărea anul acesta în străinătate. Rămâne de văzut. Între timp, sper că mă voi apuca de adaptarea pe micul ecran a primelor două cărți, Strike, un serial marca BBC cu Tom Burke și Holliday Grainger în rolurile principale.


Sezonul filmelor de Oscar a început! Mi-am plănuit să le văd pe toate până în martie, când avem ceremonia de decernare a premiilor Academiei, iar până acum The Shape of Water este preferatul meu. Povestea se desfășoară în perioada Războiului Rece, într-un laborator guvernamental ascuns, de înaltă securitate. Elisa, o femeie care e mută, lucrează acolo drept femeie de serviciu și într-o zi descoperă într-un rezervor de apă un bărbat amfibie, victimă a multor experimente și violențe fizice. Evident că între cei doi se înfiripă o relație de iubire, dar filmul nu e doar atât. Regizorul Guillermo del Toro a creat o operă cinematografică, superbă atât din punct de vedere vizual, cât și emoțional. De asemenea, prietenii Elisei sunt personaje puternice și ajungi să-i îndrăgești pe toți la final. Sally Hawkins o interpretează pe eroină și merită cu desăvârșire un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță, căci tot filmul nu spune un singur cuvânt, rolul potrivindu-i-se ca o mănușă. Recomand să-l vedeți, chiar merită.



V-am vorbit luna asta de cât de mult îmi place anime-ul One Piece aici. Din fericire, există și filme animate de sine stătătoare, care urmăresc aventurile echipajului nostru de pirați trăsniți. În One Piece: Bloom in the Winter, Miracle Sakura aflăm cum Luffy și restul l-au întâlnit pe doctorul echipajului, Chopper, un ren vorbitor drăgălaș, talentat într-ale medicinei. Chiar dacă n-ați urmărit serialul puteți să vă uitați la această animație superbă, care vorbește fără perdea de suferință, pierderea cuiva drag și importanța prieteniei.



Am auzit de băieții din Franz Ferdinand în liceu, când au devenit populari în urma hit-ului Take Me Out. Mi-a plăcut de ei de atunci, dar n-am fost mereu la curent cu albumele lor.  După o pauză de cinci ani, revin cu un nou album. Lazy Boy este unul dintre piesele de acolo, pe care am ascultat-o pe pagina lor de Facebook și bine am făcut c-am dat play. Nu este o minunăție din punctul de vedere al versurilor, dar vocea solistului și instrumentația  rock și electronică a cântecului m-au prins și nici c-am mai putut să mi le scot din cap.  Always Ascending urmează să fie lansat pe 9 februarie.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...