miercuri, 27 decembrie 2017

Top 5 cele mai bune cărți citite în 2017

E sfârșit de an, normal că e vremea să scriu topul cu cele mai bune lecturi din ultimele 12 luni. Sunt mândră de mine că am reușit să citesc romane interesante anul acesta, din genuri diferite. Apreciez editurile românești, s-au străduit în 2017 să lanseze cărți care să fie pe placul tuturor cititorilor, dar nu m-am putut abține și am citit destul de multe și în limba engleză. Sper ca și în anul următor să fiu o cititoare la fel de dedicată ca până acum. Vă doresc tuturor sărbători fericite în continuare și la mulți ani!
Deși mi-a fost foarte greu să mă decid, dintre toate cărțile pe care am reușit să le citesc în 2017, acestea s-au detașat ca fiind cele mai bune, din punctul meu de vedere. 

Mențiune onorabilă: Un șir infinit de țestoase de John Green (recenzie aici)


John Green a impresionat iar cititorii cu o poveste sensibilă despre prietenie, pierdere și un personaj principal care suferă de sindrom obsesiv-compulsiv. Chiar dacă am citit cărți care au rămas mai mult în mintea mea anul acesta, Un șir infinit de țestoase merită o mențiune onorabilă pentru că vorbește despre subiecte dificile într-un mod simplu, ușor de înțeles de cititorii de toate vârstele. N-ai cum să nu treci printr-o gamă largă de emoții atunci când vezi întâmplările Azei și greutățile pe care viața a făcut-o să le îndure.

5. Inside Out. O istorie personală a Pink Floyd de Nick Mason



Sunt o mare fană Pink Floyd de când eram mică. Când eram în clasele gimnaziale și-mi displăcea să-mi fac tema la matematică, puneam câte un album-concept precum Dark Side of The Moon sau The Wall și parcă toate calculele alea se făceau de la sine. Adolescentă fiind, simțeam cum trupa vorbea sufletului meu prin muzica pe care a creat-o și astfel m-am îndrăgostit iremediabil de tot ceea ce ține de Pink Floyd. Așa că era și normal să citesc biografia lor, scrisă chiar de toboșarul trupei, Nick Mason. Mi-a plăcut extrem de mult să aflu de începuturile lor, de primele concerte, de problemele pe care le-au avut odată cu trecerea timpului și de motivele înstrăinării lor. Pink Floyd este una dintre cele mai mari trupe rock din lume și cartea asta mi-a reamintit de ce. Menționez că eu am citit-o în limba engleză, dar și traducerea celor de la Publica este foarte bună.

4. Haiganu. Furia Oarbă de Marian Coman



Când a apărut Furia Oarbă am citit-o pe nerăsuflate, curioasă fiind de direcția pe care o ia povestea după întâmplările din primul volum. Așteptările mi-au fost întrecute peste măsură, iar Marian Coman a reușit să-l transforme pe Haiganu, zeul osândit, într-unul dintre cele mai puternice și bine dezvoltate personaje masculine din literatura fantasy românească. Ador felul în care mitologia de pe plaiurile mioritice se împletește cu cea europeană medievală și cât de întunecat și sângeros este prezentat războiul dintre bine și rău. Haiganu devine un antierou spre finalul cărții și aștept să văd ce surprize va aduce ultimul volum al trilogiei. Până atunci, mă mulțumesc cu numerele lunare din revista de benzi desenate HAC!, unde Haiganu este unul dintre personaje.

3. Eliza and Her Monsters de Francesca Zappia (recenzie aici)



Topul acesta este unul subiectiv, iar Eliza and Her Monsters, chiar dacă nu este o operă care întoarce clișeele genului beletristic, a atins o coardă sensibilă a sufletului meu. Mi-a plăcut tare mult că anul acesta am citit mai multe cărți în care personajele se confruntă cu anxietate. Parcă nu te mai simți așa pus la zid când ai probleme de genul ăsta, căci faptul că în cărți, filme și seriale apare tot mai des ideea de sănătate mintală și cum e să trăieși cu depresie, anxietate și gânduri obsesive te face parcă să te simți mai înțeles de societate. Romanul lui Zappia m-a făcut să empatizez puternic cu Eliza, protagonista, care este o artistă anxioasă și introvertită. Scrisă simplu și frumos, cartea prezintă cu nonșalanță subiecte precum artistul în relație cu creația sa, viață publică versus privată și dacă prieteniile online sunt prietenii adevărate. Din câte am înțeles, urmează a fi publicat în România în decursul anului următor de editura Storia Books.

2. Elantris de Brandon Sanderson (recenzie aici)



Văd o carte scrisă de Brandon Sanderson, o citesc. Simplu ca bună ziua. Autorul acesta fantasy a ajuns unul dintre preferații mei tocmai pentru că nu m-a dezamăgit niciodată. Deși Elantris este prima lui carte publicată, asta nu înseamnă că s-a lăsat mai prejos față de precursoarele ei: avem personaje bine caracterizate, intrigi politice, acțiune antrenantă și, cireașa de pe tort, sistem magic original și bine explicat. Da, e un mamut de 750 de pagini, dar mă jur că la cât e povestea de captivantă se citește repede. Sunt ofticată că n-am avut încă parte de o adaptare pe marele sau micul ecran a ceva scris de Sanderson, căci sigur se va bucura de o popularitate la fel de mare ca fenomenul Urzeala Tronurilor.

1. Norse Mythology de Neil Gaiman (recenzie aici)



Neil Gaiman are darul să mă impresioneze profund prin creațiile sale literare. Nu mai avusesem parte de nicio apariție nouă de-a lui din 2013, de când am citit Oceanul de la capătul aleii. Dar anul acesta am avut noroc și ne-a făcut tuturor o surpriză lansând Norse Mythology. Primită cadou la ziua mea de naștere, cartea m-a făcut să exclam de uimire când am văzut ce bine arată în realitate. Am ediția hardcover, cu coperte groase și cartonate, aurite, supracopertă mătăsoasă și ilustrații frumoase în interior. Când am ajuns acasă de la masa cu prietenii, am deschis cu mare emoție paginile și m-am lăsat captivată de la primele rânduri. Am reușit să mă opresc și n-am terminat-o de citit chiar atunci, căci mi-am dorit să mă bucur de lectura ei cum se cuvine. Am citit câte o poveste pe zi, inundată de cuvinte frumoase, zei nordici și peisaje care îți taie răsuflarea. După ce am terminat-o, am răsfoit-o iar și iar, minunându-mă de felul sublim prin care reușește să prezinte mitologia nordică, folosindu-se de puține cuvinte care oferă imagini mentale bogate. Cartea pare a fi o punte de legătură intimă între tine, cititorul, și Gaiman, naratorul. O vreau mai repede tradusă în română, ca să se bucure cât mai multă lume de cartea asta care m-a dat pe spate și m-a făcut s-o numesc cea mai bună carte citită de mine în 2017. Jos pălăria, Neil Gaiman!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...