duminică, 3 decembrie 2017

Favoritele lunii noiembrie

Deja am intrat în ultima lună din 2017, luna mea preferată: vine Crăciunul și Anul Nou! Noiembrie mi s-a părut melancolic, am avut cam aceeași stare ca și vremea de afară. Dacă era ploaie, mă simțeam abătută. Dacă era senin, energia îmi revenea. Așadar, vă puteți închipui că nu a fost o lună extraordinară din punctul de vedere al numărului de cărți citite, dar mi-a plăcut la nebunie ce romane am reușit să duc până la capăt. Alături de o cană de ceai de fructe de pădure și câțiva biscuiți, vă invit să vedeți favoritele lunii noiembrie.



Mă așteptam ca Elantris să-mi placă, dar nu chiar atât de mult. Tot am citit recenzii care spuneau că, fiindcă e prima carte publicată de Sanderson, nu e atât de grozavă ca celelalte serii ale lui, ca de exemplu trilogia Născuți din ceață sau Arhivele luminii de furtună. Însă am adorat fiecare cuvânt din romanul ăsta și sistemul magic pe care l-a creat autorul aici a devenit unul dintre preferatele mele. Povestea urmărește perspectivele a trei personaje cu rol-cheie în soarta orașului decăzut Elantris, care a cunoscut vremuri de glorie și magie datorită oamenilor care se transformau peste noapte în niște supraoameni, unii numindu-i chiar zei. Dar totul s-a schimbat după ce a avut loc un eveniment care a început să preschimbe oamenii în ființe cu piele pătată, fără păr și fără bătăi de inimă, care nu puteau să se folosească de magia realizată prin Aoni, semne magice luminoase. Dacă vreți să aflați mai multe, vă invit să citiți recenzia pe care am făcut-o cărții în luna ce s-a încheiat. 


Am așteptat cuminte să apară în cinematografele de la noi Murder on the Orient Express, adaptarea cea mai nouă după cartea cu același nume al lui Agatha Christie. Mi-am luat bilet, m-am pregătit cu ronțăieli și m-am făcut comodă în scaunul din cinema și vreme de două ore am fost încântată peste măsură de ceea ce vedeam pe marele ecran. Kenneth Branagh, actor ce l-a mai interpretat și pe profesorul Gilderoy Lockhart din Harry Potter and the Chamber of Secrets, face o treabă excelentă ca Hercule Poirot, excentricul detectiv belgian care se trezește în mijlocul unei crime în trenul Orient Express, în timp ce se îndrepta spre un caz important din Marea Britanie. Actori cu greutate de la Hollywood interpretează cu profesionalism pasagerii vagonului în care a avut loc crima, iar cinematografia și peisajele prin care se perindă trenul sunt o minunăție pentru ochi. În plus, e o adaptare destul de bună după romanul lui Christie, deci îl recomand cu căldură.


Știți deja cât de mult mi-a plăcut primul sezon din Stranger Things, serialul online lansat de Netflix, despre care am scris aici. Copii isteți drept protagoniști, fenomene stranii și o atmosferă ce strigă din toți rărunchii Anii '80 sunt așa de faini! caracterizează acest serial, care a continuat cu noi episoade toamna aceasta. Stranger Things 2 e poate un pic mai slab calitativ decât primul sezon, dar tot e superb de urmărit. Povestea devine mai întunecată, relațiile dintre personaje mai strânse și mizele mai mari. Totul e la superlativ și poate de aceea știi deja că n-ai șanse să-ți dai seama în ce direcție o ia acțiunea. Am făcut maraton și l-am termnat cam trei zile. Abia aștept să urmăresc, la anul, sezonul trei și să văd prin ce aventuri mai trece gașca mea preferată de puști pasionați de jocul Dungeons&Dragons și Star Wars.


Paramore, una dintre trupele mele preferate, au scos album nou în mai după o pauză de 4 ani și, chiar dacă au avut o schimbare de stil muzical, trecând de la rock la ceva ce aduce cu muzica funk ce se cânta prin anii '70, tot am rămas o fană a lor. În noiembrie au lansat cel mai nou single de pe After Laughter alături de un videoclip interesant. Fake Happy, cântecul cu pricina, te prinde imediat cum îl auzi, te face să fredonezi versuri care vorbesc despre ipocrizie și cum toată lumea joacă teatru că ar fi fericită, pe un beat care te îndeamnă la dans și voie bună. După cum obișnuiește să spună solista Hayley Williams: cry hard, dance harder.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...