joi, 4 septembrie 2014

Recenzie ”De 19 ori Katherine” de John Green



Salut Iulia, doar ce-am terminat și eu zilele trecute practica obligatorie pentru facultate și am reușit într-un final să răspund recenziei pe care ai  făcut-o cărții De 19 ori Katherine. Îmi cer scuze că a durat atât de mult, dar pe de-o parte este mai bine că am avut timp să las să se „digere” în tihnă romanul, căci uneori devoratoarele de cărți precum noi două suferă de supraalimentare. Efectele secundare: am suferit de crize puternice de râs și ușoare dureri de cap (matematica n-a fost niciodată punctul meu forte) pe parcursul lecturii.

Deoarece ești familiarizată cu John Green, probabil cunoști algoritmul câștigător pe care-l folosește adesea în cărțile sale: un băiat simpatic și inteligent cu un tovarăș extrem de amuzant se întâlnește și se îndrăgostește de o fată misterioasă și cinică, apoi intervine un soi de călătorie inițiatică pe parcursul căreia realizează ceva subit și important cu privire la viața sa. De 19 ori Katherine nu este o excepție de la regulă. Doar că de data aceasta tocilărelul simpatic Colin este un copil-minune, iar prietenul lui amuzant este Hassan, un arab dotat cu un simț al umorului cum rar întâlnești în literatură. 

Te rog să-ți imaginezi următorul scenariu: obișnuiai să fii considerat un geniu în devenire. Un copil cu o inteligență ieșită din comun. Ai participat la un joc televizat bazat pe cultură generală. Ai excelat în școală. Erai un elev special și cu mult potențial. Apoi ai întâlnit o fată pe nume Katherine și te-ai îndrăgostit de ea. Din păcate, s-a despărțit de tine. Apoi alte 18 fete numite Katherine îți dau papucii, în mod repetat. Deodată, descoperi că ești un adolescent fără nicio șansă la faimă în afara faptului că ai fost un copil-minune. Nicio idee nouă. Nicio fată. Niciun plan pentru vară. Îți țin companie doar o depresie și o criză de identitate. Dar asta nu este viața ta. Este viața lui Colin Singleton imediat după ce absolvă ultimul an de liceu.

După ce și-a plâns de milă câteva zile pentru că iar a fost părăsit de Katherine (a XIX-a, zisă și „Cea Mare”), Colin este luat de Hassan într-o excursie cu mașina prin State. Astfel, un fost copil-minune și al său prieten supraponderal și musulman ajung în Gutshot, Tennessee, unde aventurile se țin în lanț. Pentru că apare o altă Katherine. Și se căsătoresc. Și fac copii. Și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Intervine o fată, Lindsey, dar și o teoremă a dragostei și  multe povești cu tâlc spuse de bătrâni. 

Atmosfera indusă de Green în romanul de față este amuzantă și bizară, anagramele, teoremele și curiozitățile despre diverse domenii științifice împletindu-se cu replici de dialog savuroase între Colin și Hassan (kafir și avurizid mă făceau să izbucnesc în râs de fiecare dată când le citeam), situații jenante tipic adolescentine și note de subsol ilare. Colin este un personaj pe care nu ai cum să nu-l adori. Deși mi-aș fi dorit ca romanul să fie narat la persoana I de acesta, mi-am dat seama că mintea sa întortocheată de abundența de informații pe care o deține ar fi îngreunat lectura. 

Ai avut dreptate că la un moment dat personajele devin obositoare cu fixațiile lor, dar le-am iertat pentru că pur și simplu am prins un drag de ele nemaipomenit. Colin mi-a devenit simpatic de la primele replici spuse, în timp ce Augustus din Sub aceeași stea a avut nevoie de mai multe pagini ca să capete admirația mea. Mi-am reamintit de acea dorință supremă a amândurora de a conta, de a nu fi uitați, și cred că romanele lui John Green spun povestea unei generații de tineri care vor să facă ceva special pentru ca să rămână în istorie.

De 19 ori Katherine va rămâne cu siguranță în sufletul meu.

Îți doresc un început de toamnă minunat!

Cu drag,
P.C.


Citat:
Poți iubi pe cineva cât de mult dorești, gândi el. Dar nu poți iubi niciodată oamenii la fel de mult pe cât le duci lipsa.


Date tehnice:
Titlu original: An Abundance of Katherine
Autor: John Green
Editura românească: Trei
Traducere: Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 304
Apariţie: 2014
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Tired Pony  - I'm Begging You Not To Go


                                 

5 comentarii:

  1. Recenzia ta s-a lăsat așteptată, dar a meritat așteptarea, să știi :)! Știam, oricum, că o să-ți placă și ție mult cartea și că o s-o găsești, la fel ca și mine, amuzantă și, în același timp, plină de tâlc.
    Acum, că zici tu, îmi dau seama că e chiar așa: John Green chiar are o rețetă de succes pe care o aplică tuturor romanelor sale. Bine, n-am citit „Paper Towns” (ultima pe care mai trebuie s-o citesc de la el, poate procedăm și cu ea tot așa :) ), dar presimt că tot pe acolo se învârte. Cu toate acestea, fiecare dintre cărțile sale are ceva aparte, ceva special care te prinde și te face să te îndrăgostești iremediabil. Cred că în cazul romanului de față au fost, după cum ai remarcat și tu, replicile absolut savuroase și umorul inteligent care îl domină.
    Anyway, mă bucur tare mult că am reușit să facem ceea ce ne-am propus, mi-ar plăcea să se mai întâmple și în viitor și - de ce, nu? - poate o să mai preia și alții ideea :).
    Te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. John Green este un autor contemporan care ne este drag amândurora, fără îndoială. Iar personajele lui au acel „je ne sais quoi” ce incită, atrage și fascinează. Sunt de acord să facem recenzie „în dialog” și cu „Paper Towns”, o sa apară în curând la Editura Trei. Te îmbrățișez și eu!

      Ștergere
  2. P.S.: Melodia e absolut superbă și se potrivește ca o mănușă romanului! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti minunata, Patty! Sunt mandra de tine si de tanara femeie extraordinara in care te transformi. Te imbratisez cu tot dragul din lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți sunt veşnic recunoscătoare, draga mea Diana, pentru rolul important pe care l-ai avut în formarea mea ca om. Te îmbrățişez şi eu mult de tot >:d<

      Ștergere