joi, 26 iunie 2014

Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak


Dacă speri la o lectură rapidă și ușoară, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Dacă îți plac numai cărțile care se termină cu happy-end, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Dacă nu-ți place beletristica experimentală, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Afirm toate acestea, deoarece acest roman al lui Markus Zusak nu este una dintre acele cărți pe care le citești dintr-o răsuflare, disperat să afli ce se mai petrece în următoarea pagină. De fapt, este mai bine să o lecturezi lent, în „doze” mici, pentru a putea să savurezi fiecare frază compusă cu măiestrie de autor, dar și să reușești să absorbi toată puterea și magia pe care cuvintele le conțin. 

Această poveste este narată de Moarte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este povestea vieții unei tinere nemțoaice, Liesel Meminger, care a avut nenorocul să crească și să se maturizeze pe durata celor mai dificile vremuri din istoria recentă. Moartea are personalitate. Dacă ceva rău este pe cale să se întâmple, Moartea te anunță în prealabil. Una dintre scenele memorabile din carte se petrece atunci când ea-Moartea calcă pe o poză înrămată de-a lui Hitler pe drumul său de a lua o mie de suflete decedate într-un raid aerian. Moartea încearcă să înțeleagă rasa umană, recunoscând că este bântuită de oameni. Când sarcina ei devine de nesuportat privește culoarea cerului în timp ce adună sufletele și le poartă departe. Descrierile acestui cer multicolor sunt de o frumusețe covârșitoare, având un lirism aparte. Între timp, deja știi că Moartea nu are răbdare pentru mistere. Iar anticipația aceasta a inevitabilului accentuează frustrarea pe care o resimți ca cititor pe măsură ce lecturezi paginile Hoțului de cărți și simți că tensiunea acumulată se apropie de climax.

Zusak a găsit o cale originală de a prezenta într-o manieră deosebită o narațiune despre război, dragoste și durere. Perspectiva Morții ne trezește la realitate și ne determină să ne întrebăm retoric dacă ar trebui să simțim tristețe pentru oamenii care se ascundeau în subsolurile caselor din suburbiile Munich-ului pe timpul bombardamentelor, deși aceștia erau în cea mai mare măsură membrii ai Partidului Nazist. Unii dintre ei nu cred că evreii sunt mai presus de niște șobolani ordinari. Alții ascund un evreu în propriul subsol. Mai sunt și copiii inocenți sau bătrânii triști, care și-au pierdut fii în bătăliile din Rusia. Oricare ar fi răspunsurile, Moartea reușește de minune să ofere idei clare, ce prezintă o realitate frustă, dură, exact așa cum se era viața în anii '40.

Evoluția personajelor și caracterizările acestora reprezintă punctul forte al cărții, fie ele principale sau secundare. Personalitățile lor sunt conturate, acțiunile lor sunt plauzibile, iar relațiile dintre ele se bazează pe o dorință mutuală de supraviețuire, căci e război și vremurile sunt dificile. De exemplu, personajul Pfiffikus la început pare a fi doar un individ bătrân și morocănos, posesor al unui limbaj bogat în înjurături și blesteme, însă acesta ascunde un suflet sincer și darnic. Apoi Tommy Mueller, un băiat de pe stada lui Liesel, care a avut multe otite și operații ale urechii atunci când era mai mic și tocmai de aceea are cicatrici și multe ticuri ce îl fac simpatic în ochii cititorului. Credeți că acestea sunt cam multe informații despre personaje episodice? Mai gândiți-vă încă o dată: Pfiffikus și Tommy Mueller nu sunt caracterizați la fel de complex precum sunt Liesel, familia sa și Rudy, cel mai bun prieten al ei.

A fost dificil să scriu o recenzie coerentă a Hoțului de cărți evitând să dau spoilere. Odată ce începi să citești acest roman ajungi să fii bântuit de fantomele personajelor ucise (și sunt destule!) și nu m-am putut abține să nu compar scriitura lui Markus Zusak cu cea a lui G.R.R. Martin și ale sale personaje multiple și secerate cu brutalitate în paginile cărților. Oricum ar fi, se merită cu vârf și îndesat lectura celor aproximativ 600 de pagini, deoarece povestea - deși te va impresiona și își va lăsa amprenta violent asupra ta - îți va oferi motive suficiente pentru care trebuie să fii recunoscător vieții pe care o duci în acest moment. Și dacă acesta nu este un motiv suficient, se vorbește de naziști, evrei și al Doilea Război Mondial cu o lejeritate cum rar întâlnești în literatura contemporană.

Citat: 
Orice Moarte are o inimăA fost un an de pomină (1942), ca ’79, ca 1346, ca să enumăr doar câțiva. Uitați de coasă, drăcia dracului, am nevoie de o mătură sau de un mop. Și am nevoie de o vacanță.
(...) Vedeți voi, oamenii v-ar putea spune că Germania nazistă s-a bazat pe antisemitism, un lider prea zelos și o națiune de bigoți hrăniți cu ură, dar nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nemții nu ar fi adorat o anume activitate – să dea foc.

Date tehnice:
Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura românească: Rao
Traducere: Adelina Vasiliu
Nr. pagini: 568
Apariţie: 2011
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Exit Oz - Colț de Rai



8 comentarii:

  1. O recenzie extraordinara, ca si de obicei! Mi-a placut foarte, foarte mult si mie cartea :) Ai vazut filmul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am văzut şi a fost o adaptare bună. Geoffrey Rush a făcut tot filmul, din punctul meu de vedere :))

      Ștergere
  2. Imi place recenzia ta, din pacate cartea nu am ajuns sa o citesc desi vreau de mult sa fac asta...
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut. Te pup și eu :*

      Ștergere
  3. super recenzie <3 si cartea e absolut minunata <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, este minunată. Moartea este o naratoare excepțională :))

      Ștergere
  4. Văzusem de ceva timp că ai pe blog o recenzie a „Hoțului de cărți” însă m-am ferit s-o citesc pentru că eram undeva pe la jumătatea romanului și am zis că nu vreau să risc. Acum l-am terminat în sfârșit și ți-am citit și recenzia și, sinceră să fiu, puteam s-o citesc și mai devreme pentru că e foarte bine scrisă (felicitări!) și ai reușit să eviți spoilerele cu măiestrie :D (lucru foarte dificil în cazul „Hoțului de cărți”, după cum ai spus și tu). Să știi că și pe mine m-a impresionat și m-a marcat foarte mult cartea aceasta și îți dau perfectă dreptate - trebuie citită în tihnă, ca să ai timp să savurezi stilul extraordinar al autorului. Cât despre perspectiva narativă - e... mind blowing! Să citești o carte în care narator e însăși moartea nu e lucru puțin. Și mai ales că Zusak a umanizat-o și a prezentat-o dintr-un cu totul alt unghi, nu e moartea nemiloasă de care toți ne temem, ci o ființă (extramundană, ce-i drept, dar ființă) care ne compătimește și suferă alături de noi. Vai, simt că n-o să uit romanul acesta niciodată și că o să mă obsedeze mult timp de acum înainte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu știi cât înseamnă pentru mine cuvintele frumoase pe care le-ai zis. Și sunt de acord cu tine, romanul ăsta o să mă bântuie mult timp :))

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...