joi, 26 iunie 2014

Recenzie ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak


Dacă speri la o lectură rapidă și ușoară, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Dacă îți plac numai cărțile care se termină cu happy-end, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Dacă nu-ți place beletristica experimentală, Hoțul de cărți nu este pentru tine. Afirm toate acestea, deoarece acest roman al lui Markus Zusak nu este una dintre acele cărți pe care le citești dintr-o răsuflare, disperat să afli ce se mai petrece în următoarea pagină. De fapt, este mai bine să o lecturezi lent, în „doze” mici, pentru a putea să savurezi fiecare frază compusă cu măiestrie de autor, dar și să reușești să absorbi toată puterea și magia pe care cuvintele le conțin. 

Această poveste este narată de Moarte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este povestea vieții unei tinere nemțoaice, Liesel Meminger, care a avut nenorocul să crească și să se maturizeze pe durata celor mai dificile vremuri din istoria recentă. Moartea are personalitate. Dacă ceva rău este pe cale să se întâmple, Moartea te anunță în prealabil. Una dintre scenele memorabile din carte se petrece atunci când ea-Moartea calcă pe o poză înrămată de-a lui Hitler pe drumul său de a lua o mie de suflete decedate într-un raid aerian. Moartea încearcă să înțeleagă rasa umană, recunoscând că este bântuită de oameni. Când sarcina ei devine de nesuportat privește culoarea cerului în timp ce adună sufletele și le poartă departe. Descrierile acestui cer multicolor sunt de o frumusețe covârșitoare, având un lirism aparte. Între timp, deja știi că Moartea nu are răbdare pentru mistere. Iar anticipația aceasta a inevitabilului accentuează frustrarea pe care o resimți ca cititor pe măsură ce lecturezi paginile Hoțului de cărți și simți că tensiunea acumulată se apropie de climax.

Zusak a găsit o cale originală de a prezenta într-o manieră deosebită o narațiune despre război, dragoste și durere. Perspectiva Morții ne trezește la realitate și ne determină să ne întrebăm retoric dacă ar trebui să simțim tristețe pentru oamenii care se ascundeau în subsolurile caselor din suburbiile Munich-ului pe timpul bombardamentelor, deși aceștia erau în cea mai mare măsură membrii ai Partidului Nazist. Unii dintre ei nu cred că evreii sunt mai presus de niște șobolani ordinari. Alții ascund un evreu în propriul subsol. Mai sunt și copiii inocenți sau bătrânii triști, care și-au pierdut fii în bătăliile din Rusia. Oricare ar fi răspunsurile, Moartea reușește de minune să ofere idei clare, ce prezintă o realitate frustă, dură, exact așa cum se era viața în anii '40.

Evoluția personajelor și caracterizările acestora reprezintă punctul forte al cărții, fie ele principale sau secundare. Personalitățile lor sunt conturate, acțiunile lor sunt plauzibile, iar relațiile dintre ele se bazează pe o dorință mutuală de supraviețuire, căci e război și vremurile sunt dificile. De exemplu, personajul Pfiffikus la început pare a fi doar un individ bătrân și morocănos, posesor al unui limbaj bogat în înjurături și blesteme, însă acesta ascunde un suflet sincer și darnic. Apoi Tommy Mueller, un băiat de pe stada lui Liesel, care a avut multe otite și operații ale urechii atunci când era mai mic și tocmai de aceea are cicatrici și multe ticuri ce îl fac simpatic în ochii cititorului. Credeți că acestea sunt cam multe informații despre personaje episodice? Mai gândiți-vă încă o dată: Pfiffikus și Tommy Mueller nu sunt caracterizați la fel de complex precum sunt Liesel, familia sa și Rudy, cel mai bun prieten al ei.

A fost dificil să scriu o recenzie coerentă a Hoțului de cărți evitând să dau spoilere. Odată ce începi să citești acest roman ajungi să fii bântuit de fantomele personajelor ucise (și sunt destule!) și nu m-am putut abține să nu compar scriitura lui Markus Zusak cu cea a lui G.R.R. Martin și ale sale personaje multiple și secerate cu brutalitate în paginile cărților. Oricum ar fi, se merită cu vârf și îndesat lectura celor aproximativ 600 de pagini, deoarece povestea - deși te va impresiona și își va lăsa amprenta violent asupra ta - îți va oferi motive suficiente pentru care trebuie să fii recunoscător vieții pe care o duci în acest moment. Și dacă acesta nu este un motiv suficient, se vorbește de naziști, evrei și al Doilea Război Mondial cu o lejeritate cum rar întâlnești în literatura contemporană.

Citat: 
Orice Moarte are o inimăA fost un an de pomină (1942), ca ’79, ca 1346, ca să enumăr doar câțiva. Uitați de coasă, drăcia dracului, am nevoie de o mătură sau de un mop. Și am nevoie de o vacanță.
(...) Vedeți voi, oamenii v-ar putea spune că Germania nazistă s-a bazat pe antisemitism, un lider prea zelos și o națiune de bigoți hrăniți cu ură, dar nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nemții nu ar fi adorat o anume activitate – să dea foc.

Date tehnice:
Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura românească: Rao
Traducere: Adelina Vasiliu
Nr. pagini: 568
Apariţie: 2011
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Exit Oz - Colț de Rai



Read More »

miercuri, 11 iunie 2014

Recenzie ”Davaiștii” de Irvine Welsh

Când am văzut prima dată titlul cărții lui Irvine Welsh am rămas surprinsă că nu știam ce înseamnă. Am citit ce scrie pe spatele romanului, tot nu eram lămurită. Următorul pas: search pe Google. Așa am aflat că „davaiștii” sunt cei care consumă dava, adică heroină. Interesant. Nu am citit nimic scris de acest autor scoțian până atunci (și mare greșeală am făcut!), deci nu aveam nici un soi de așteptare. Și așa cum pățesc de obicei, am fost plăcut surprinsă. Davaiștii m-a prins după primele 50 de pagini, când am început să mă obișnuiesc cu limbajul imposibil de citit, la o primă vedere. Personajele vorbesc nu doar într-un dialect scoțian, ci și într-un argou greu de descifrat, în special datorită regionalismelor pe care traducătorul reușește să le adapteze de minune, păstrând mult din scrierea fonetică a lui Welsh.

Volumul de față prezintă imaginea cartierelor muncitorești oprimate din Leith, Edinburgh și Lothian, Scoția, la mijlocul anilor '80, într-o Mare Britanie care se afla în al cincelea an de Margaret Thatcher. Sărăcia se întindea, industriile lâncezeau, salariile scădeau, grevele erau la tot pasul, iar ratele șomajului creșteau de la o zi la alta. Fiind un  prequel la Trainspotting (adaptarea cinematografică am văzut-o recent, deci eram familiară cu personajele) facem cunoștință cu Mark Renton, Spud, Sick Boy, Begbie, Keezbo și ceilalți. Aflăm care este drumul extrem de personal care duce fiecare personaj spre consumul și ulterior dependența de heroină prin întâmplările cotidiene și gândurile lor cele mai ascunse și observăm panta descendentă pe care au luat-o prin consumul de heroină și sevrajul de care suferă atunci când este penurie.

Epidemia de SIDA care a izbucnit în acea perioadă se datorează nu numai incapacității statului de a ține sub control acest flagel, ci și din cauza afectării din ce în ce mai profunde a stării psihice a oamenilor. Între capitolele cărții sunt inserate o serie de „Însemnări despre o epidemie”, care prezintă situația din Scoția între anii '80-'90. Apar liste de persoane de diferite vârste și cu diferite ocupații, care au ajuns să fie declarate bolnave de SIDA pentru că erau heroinomani sau au făcut sex cu consumatori de heroină. De asemenea, „Din dilemele unui dependent de heroină” sunt fragmente din jurnalul lui Rent Boy, de o franchețe sfâșietoare. 

Vocea autorului apare doar rareori, narațiunea se realizează de regulă la persoana întâi, mereu alta la fiecare capitol, schimbare de care îți dai seama prin particularitățile de vorbire ale fiecărui personaj: studențelul Mark e ceva mai elevat și curat în exprimare, Sick Boy e obsedat cu rădăcinile lui italienești, Spud, împăciuitor și iertător, tot amintește de motăneii și pisicuțele lui, iar Begbie este un scandalagiu, ce înjură ca la ușa cortului și e gata să sară la bătaie cu prima ocazie.

Davaiștii este o carte depresivă, sumbră și apăsătoare precum o mahmureala după o noapte de beție în care ți-ai înecat amarul că te-ai despărțit de persoana iubită. Paradoxul constă în faptul că provoacă o stranie dependență, dorința acută și febrilă de a mai lectura încă un capitol care îți oferă o avalanșă de sentimente și te determină să te atașezi și mai mult de gașca de nenorociți cu mințile aburite de droguri, băutură și sex din Leith.

Citat: 
- Fiona, el e prietenul meu, Frank Begbie. Franco. 
Sau Milogu. Ori Generalu. Sau mai bine Puțică Bătăușu Psihopat. Io am fost sacu slăbănog de box caria încasat pumnii ăia zdraveni în  Leith Vic. Bum-bum-bum...
- Bună, Frank.
Vrea să-i strângă mâna, da priemeștiun sărut sofisticat piobraz. Bulangiul mai poate din când în când să-ți mai facă și câtio surpriză plăcută (non-violentă!). Bravo, Cerșetorule.

Date tehnice:
Titlu original: Skagboys
Autor: Irvine Welsh
Editura românească: Polirom
Traducere: Carmen Toader
Nr. pagini: 640
Apariţie: 2013
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Pink Floyd - Comfortable Numb




Read More »