sâmbătă, 26 aprilie 2014

Recenzie ”Consiliul de Fier” de China Miéville



După ce am citit concluzia trilogiei „Noul Crobuzon”, mărturisesc că sunt dezamăgită. Am adorat primele două cărți, dar mi-a luat o veșnicie să termin al treilea volum.  Consiliul de Fier este în cea mai mare parte politic, se focusează pe ideea de revoluție, iar personajele sunt mult mai puțin interesante decât cele din volumele anterioare. În timp ce Stația Pierzaniei vorbește de iertare și salvare, iar Cicatricea despre posibilități, Consiliul de Fier este un testament al speranței și al schimbării. Spre deosebire de personajele Issac sau Bellis, nu am simțit niciodată că am empatizat cu  Ori, Jonah, Cutter sau Ann Hari, nu am putut să fiu absorbită în conflictele lor.

Totuși, Miéville continuă crearea universului ficțional al Bas-Lagului folosindu-și amprenta personală: o combinație grotescă  între o societate industrială, corupție și magie, o mixtură între terestru și extraterestru, totul pornind de la bizara Pată Cacotopică și terminându-se cu diferitele cartiere mărginașe (sau nu) ale Noului Crobuzon.

Consiliul de Fier  urmează trei fire narative majore, care se întâlnesc în momentul crucial al acțiunii. Dacă te  aștepți să îți fie prezentat același oraș vechi și familiar, ce părea înghețat în timp, vei fi dezamăgit. Noul Crobuzon este diferit. Este schimbat, mai întunecat, mai urât, cu mult mai cinic decât înainte. Și chiar și atunci când Cutter și ceilalți scapă și fug din oraș, căutându-l pe făuritorul de golemi Judah Low în călătoria sa de redescoperire a Consiliului de Fier, orașul încă le rămâne întipărit pe piele precum o pată uleioasă. Noul Crobuzon din vremea lui Issac nu era luminos și plin de voia bună a crobuzonienilor, dar avea o mică fărâmă de aventură, o scânteie de speranță că se poate ieși din mocirla aceea. Acum, milițienii nu se mai ascund, însă oamenii sunt cei care caută siguranța întunericului. Tocmai de aceea a venit vremea Consiliului de Fier și a revoluționarilor cu aer de cowboy dintr-un film western de-al lui Sergio Leone, care caută să ofere cetățenilor egalitate în drepturi, justiție și o viață bună. 

Aspectul cel mai ciudat al acestei cărți este că pare mult mai interesantă în retrospectivă, decât atunci când o lecturezi propriu-zis. Abundența în idei fantastice și creaturi excentrice oferă culoare narațiunii, dar lipsind caracterizările complexe specifice lui Miéville nu poți să savurezi volumul exact cum ar trebui. Un lucru cu adevărat dezamăgitor pentru un fan dedicat al trilogiei, care spera la o concluzie mult mai spectaculoasă și dramatică.

Citat: 
Averea și istoria lor este conținută în acest tren. Sunt un oraș în mișcare. Este momentul lor, de fier și unsoare. Ei îl controlează. Consiliul de Fier. Mișcarea consiliului începe.

Date tehnice:
Titlu original: Iron Council
Autor: China Miéville
Editura românească: Tritonic
Traducere: Mihai Samoilă
Nr. pagini: 560
Apariţie: 2006
Notă: **** (din 5)

Melodie: Muse - Knights of Cydonia



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...