duminică, 27 aprilie 2014

Recenzie ”Pisica albă, pisica neagră” (1998)



Pisica albă, pisica neagră este primul film al lui Kusturica pe care-l văd și vă mărturisesc că m-a făcut foarte curioasă, îmi doresc să mai vizionez și alte producții de-ale sale. Îmi place stilul său caracteristic, condimentat cu un simț al umorului extraordinar. Nu mi-aș fi imaginat că o epopee a țiganilor ar putea fi atât de distractivă.

Personajele din filmul de față - țigani înstăriți și nu prea - viețuiesc într-un decor balcanic, pe malul Dunării, în Serbia. Matko Destanov împarte o locuință lacustră cu bătrânul său tată și cu fiul lui adolescent, Zare. Matko e un coțcar care visează la averea pe care o va face din cumpărarea unui marfar cu benzină și face rost de 70.000 de mărci de la Grga Pitic, un țigan „barosan”, prieten vechi cu tatăl său. Zare, în schimb, visează la blonda Ida, care servește la crâșma bunicii ei și care parcă i-ar face cu ochiul.

Planuriule celor doi Destanovi sunt date peste cap de mahărul Dadan, un țigan exploziv, pasionat de droguri, femei și grendare, care vede în afacerea cu benzină o sursă rapidă și ușoară de venit. Iar când lui Matko îi ajunge cuțitul la os, Dadan pune la cale nunta dintre sora lui Afrodita - o pispirică de care fug toți țiganii singuri - și simpaticul Zare. 

Pisica albă, pisica neagră are o coloană sonoră demențială, personaje exacerbate care nu par false (și care își au originea în copilăria petrecută de regizor în preajma țiganilor dionisiaci), imagini suprerealiste, cât de poate de potrivite în contextul narativ (ca porcul și trabantul ori Obeliscul Negru și al ei talent unic de a scoate cuiele dintr-o bucată de lemn) și o energie generală, care te infectează instantaneu și la fiecare vizionare. E imposibil ca la finalul peliculei lui Kusturica să nu începi să fredonezi Bubamara, imitând mișcările din coate ale lui Danan. Eu cel puțin așa am făcut.

Date tehnice:
Titlu original: Black Cat, White Cat
Ţara de origine: coproducție 
Regia: Emir Kusturica
Durată: 135 minute
Apariție: 1998

Trailer: 


Read More »

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Recenzie ”Consiliul de Fier” de China Miéville



După ce am citit concluzia trilogiei „Noul Crobuzon”, mărturisesc că sunt dezamăgită. Am adorat primele două cărți, dar mi-a luat o veșnicie să termin al treilea volum.  Consiliul de Fier este în cea mai mare parte politic, se focusează pe ideea de revoluție, iar personajele sunt mult mai puțin interesante decât cele din volumele anterioare. În timp ce Stația Pierzaniei vorbește de iertare și salvare, iar Cicatricea despre posibilități, Consiliul de Fier este un testament al speranței și al schimbării. Spre deosebire de personajele Issac sau Bellis, nu am simțit niciodată că am empatizat cu  Ori, Jonah, Cutter sau Ann Hari, nu am putut să fiu absorbită în conflictele lor.

Totuși, Miéville continuă crearea universului ficțional al Bas-Lagului folosindu-și amprenta personală: o combinație grotescă  între o societate industrială, corupție și magie, o mixtură între terestru și extraterestru, totul pornind de la bizara Pată Cacotopică și terminându-se cu diferitele cartiere mărginașe (sau nu) ale Noului Crobuzon.

Consiliul de Fier  urmează trei fire narative majore, care se întâlnesc în momentul crucial al acțiunii. Dacă te  aștepți să îți fie prezentat același oraș vechi și familiar, ce părea înghețat în timp, vei fi dezamăgit. Noul Crobuzon este diferit. Este schimbat, mai întunecat, mai urât, cu mult mai cinic decât înainte. Și chiar și atunci când Cutter și ceilalți scapă și fug din oraș, căutându-l pe făuritorul de golemi Judah Low în călătoria sa de redescoperire a Consiliului de Fier, orașul încă le rămâne întipărit pe piele precum o pată uleioasă. Noul Crobuzon din vremea lui Issac nu era luminos și plin de voia bună a crobuzonienilor, dar avea o mică fărâmă de aventură, o scânteie de speranță că se poate ieși din mocirla aceea. Acum, milițienii nu se mai ascund, însă oamenii sunt cei care caută siguranța întunericului. Tocmai de aceea a venit vremea Consiliului de Fier și a revoluționarilor cu aer de cowboy dintr-un film western de-al lui Sergio Leone, care caută să ofere cetățenilor egalitate în drepturi, justiție și o viață bună. 

Aspectul cel mai ciudat al acestei cărți este că pare mult mai interesantă în retrospectivă, decât atunci când o lecturezi propriu-zis. Abundența în idei fantastice și creaturi excentrice oferă culoare narațiunii, dar lipsind caracterizările complexe specifice lui Miéville nu poți să savurezi volumul exact cum ar trebui. Un lucru cu adevărat dezamăgitor pentru un fan dedicat al trilogiei, care spera la o concluzie mult mai spectaculoasă și dramatică.

Citat: 
Averea și istoria lor este conținută în acest tren. Sunt un oraș în mișcare. Este momentul lor, de fier și unsoare. Ei îl controlează. Consiliul de Fier. Mișcarea consiliului începe.

Date tehnice:
Titlu original: Iron Council
Autor: China Miéville
Editura românească: Tritonic
Traducere: Mihai Samoilă
Nr. pagini: 560
Apariţie: 2006
Notă: **** (din 5)

Melodie: Muse - Knights of Cydonia



Read More »

miercuri, 2 aprilie 2014

Decodarea unei priviri

Oamenii reprezintă cel mai mare mister pentru mine. Mă fascinează și intrigă în același timp,  încerc mereu să empatizez cu cei din jurul meu pentru a putea să îi înțeleg mai bine. Tocmai de aceea atunci când cunosc o persoană nouă mă uit întotdeauna în ochii ei. Dacă intervine un zid în momentul în care privirile noastre se întrepătrund îmi dau seama că nu va exista niciodată o „chimie” între noi. Sunt o persoană mai introvertită de felul meu și îmi place să ascult oamenii și să fac contact vizual cu partenerul meu de discuție atunci când este posibil acest lucru. Observ cum îi apare câte o sclipire feerică în iriși dacă discută despre un subiect care îi este drag, sesizez cum o umbră i se așterne pe ochi atunci când vorbește despre o întâmplare tristă și recunosc o minciună în clipa în care este spusă. 

Ce-i drept, am și norocul de a întâlni numai ochi frumoși la interlocutorii mei: ochi căprui, calzi precum ciocolata topită, ochi verzi jucăuși, ochi nergri misterioși, infinit de adânci și - preferații mei - ochi albaștri precum înaltul cerului într-o zi senină de vară. Persoanele posesoare ale acestora din urmă sunt cel mai greu de citit pentru mine, deoarece privirea lor poate fii tăioasă, glacială la o primă vedere și mătăsoasă, lichidă în secunda următoare. Mă pun în dificultate prin simpla lor prezență, fie ea masculină sau feminină, însă atunci când un băiat cu ochi albaștri mă sfredelește cu privirea creierul meu are un moment de blank, iar pentru o clipă revin la stadiul de amibă. Iar eu astăzi am fost o amibă a naibii de reușită.

Stăteam în stație și așteptam autobuzul. Vântul bătea necruțător, în pofida soarelui strălucitor; oamenii se zgribuleau câutând adăpost. Eu eram cu căștile în urechi, ascultând muzică. Mă uit pe șosea, în zare, încercând să văd conturul galben al autobuzului când, deodată, realizez că am șireturile desfăcute la Converși. Mă aplec să le leg și - după ce verific dacă sunt mulțumită de cum au ieșit - îmi ridic privirea și observ doi ochi albaștri absolut minunați, cu irizații indigo ce pornesc radiant dinspre pupilă. Par luminați din interior, scânteiază. Clipesc. De-abia acum îmi dau seama că posesorul este un băiat blond cu bucle precum ale îngerilor lui Botticelli. Inspir. Primul gând coerent care îmi trece prin mintea amorțită: Exemplarul acesta masculin este de 9/10. Nu îmi place cum s-a îmbrăcat, altfel primea nota maximă. Păcat. Expir. Observ riduri fine la colțul pleoapelor, semn că râde mult. Privirile noastre se întrepătrund și brusc am o dorință copleșitoare să îi vâd zâmbetul. Așa că îi zâmbesc timid. Și el mă surprinde, îmi zâmbește cu toată fața. Fir-ar, are o strungăreață adorabilă. Devin conștientă de zgomotul și forfota din jurul meu. Autobuzul a parcat în stație. Mai mă uit încă o dată în ochii albaștri ce îmi taie respirația și mă urc în burta colosului galben de metal și sticlă.

Ochii ăia mă vor bântui ceva timp. Pe drumul spre casă am ascultat The Who. Ca să fiu mai exactă, cântecul pe care l-am postat mai jos.



Read More »
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...