miercuri, 26 februarie 2014

La o plimbare prin mintea mea


Gândesc. Prea mult uneori. Alteori prea puțin. În rarele momente când mă găsesc pe aceeași lungime de undă cu subconștientul meu reușesc să fac un exercițiu de imaginație cel puțin interesant. Sunt o hoinară în propriul meu creier, rătăcesc prin toate cotloanele și nimeni nu mă oprește. Libertate absolută. Beatitudine. Indiferentă acută față de tot ceea ce mă înconjoară. Doar închid ochii și mă las purtată în derivă de barca mea cu pânze pe valurile imaginației mele. 

Evident că am un palat al minții mele. Se aseamănă izbitor de mult cu Hogwarts. Are până și un cuib de bufnițe albe. Un Țintat Maghiar zboară deasupra Munților Cețoși până la Oceanul de Est. Cărțile copilăriei mele - Harry Potter, Narnia și Stăpânul Inelelor/ Hobbitul - se combină într-un mod unic, creând ceva nou și frumos. Am menționat că pot să zbor? Am capacitatea asta în imaginația mea, îmi desfac aripile și mă las purtată de vânt. Dar aripile mele sunt de hârtie și au scrise pe ele citate, versuri și incantații magice. Când mă apropii prea mult de soare iau foc și cad din înaltul cerului, precum Icar și ale lui aripi de pene și ceară. Doar că eu nu cad în apele mării, ci sunt salvată de dragonul meu iubit, de Țintatul Maghiar cu ochi galbeni și pupile verticale.

Când cobor cu picioarele pe pământ îmi place mult să mă plimb pe coridoarele palatului și să aud ecoul pașilor mei. Mă liniștește să privesc de la geamul Sălii Mari cerul albastru și norii cumulus pufoși precum vata de zahăr, sau să mă ghemuiesc în fotoliul din bibliotecă, învelită cu o pătură ecosez și cu sunetul oceanului în urechi. Și visez cu ochii deschiși. Vis în vis. Bucurii și temeri. Dragoste și ură. Toate astea mă mistuie și îmi dau seama că iarăși am zburat prea aproape de soare și că urmează să cad. Aștept dragonul să vină și să mă salveze. E totul o buclă atemporală, am trecut de prea multe ori prin asta. 

Doar că nu se întâmplă asta. Țintatul Maghiar aruncă flăcări și iau foc, ard în pasiune, sunt mistuită de propria imaginație. Mi-e teamă de necunoscut, nu știu ce mă așteaptă, bucla s-a spart. Dar îl accept, îl îmbrățișez cu putere și aștept să fiu iar surprinsă.

Foaie albă, imaculată. 

Liniște deplină. 

În momentul ăsta nu mai e nimeni în mintea mea în afară de mine însămi... și de tine.
Read More »

luni, 17 februarie 2014

Recenzie ”Cicatricea” de China Miéville


Mi-a luat două zile să termin de citit ultimele 50 de pagini ale romanului Cicatricea, dar nu din cauză că eram plictisită sau că povestea în sine era anevoioasă la lectură, ci doar pentru că nu mi-am dorit ca această carte să se termine. Iar când am citit ultima frază am stat 10 minute și m-am holbat la pagina aceea plină de scris mărunt până am văzut cum literele parcă îmi jucau în fața ochilor. Am fost șocată și mi-am mai dorit încă 50 de pagini să mai am de citit. Tocmai de aceea am așteptat ceva timp până să scriu această recenzie, pentru a putea să fiu coerentă și să nu scriu cu majuscule: CITIȚI CARTEA, ESTE GENIALĂ! Stați, chiar am făcut asta. Ups.

Cicatricea are o doză mare din magia și talentul lui China Miéville. Descrierile lui haotice, acțiunea  plină de personaje episodice ce spun doar o replică și care mor în urma vreunei răsturnări de situații imprevizibile, dar și frumusețea grotescă a lumii pe care o creează cu fiecare cuvânt pe care îl scrie te determină să realizezi, la finalul narațiunii, că tot haosul aparent a avut de fapt sens.



Acest roman nu este o continuare a poveștii din Stația Pierzaniei, deși acțiunea se desfășoară tot în aceeași lume Bas-Lag și apar anumite referințe legate de volumul precedent. Cartea urmărește un grup de refugiați și criminali ai Noului Crobuzon care, după ce nava lor a fost atacată de pirați, se găsesc aruncați la propriu într-o viață nouă și ciudată în orașul plutitor Armada. Povestea este narată de Tanner Sack, un criminal și un sclav care a primit o ultimă șansă ca să își refacă viața, și Bellis Coldwine, o lingvistă fugară ce se găsește în centrul intrigilor urzite de conducătorii sângeroși ai Armadei.

Personajele rămân punctul forte al autorului. Cu doar câteva cuvinte și propoziții reușește să creeze ființe memorabile și vivace, care par reale și gata să sară din paginile cărții. Tanner, Uther Doul, Brucolacul, Șekel, Carrianne, toți au personalități diverse și complexe, care captivează cititorul. Dintre acestea se remarcă Bellis, un personaj superb scris și o eroină atipică de romane: e de vărstă mijlocie, fumează ca o locomotivă, fiind insensibilă, cinică, încăpățânată, extrem de lucidă și care are grijă de zidurile pe care și le-a ridicat în jurul sufletului ei - și nu lasă nimănui accesul acolo. Este inteligentă și vicleană, o adevărată supraviețuitoare, care stârnește antipatia la o primă lectură, dar încetul cu încetul devine un personaj plăcut, ce câștigă respectul și înțelegerea cititorului.

Precum orice alt roman sci-fi bun, Cicatricea  se concentrează mai puțin pe universul fantastic creat și mai mult pe modalitatea prin care oamenii reușesc întotdeauna să se adapteze și să supraviețuiască, găsind în ei înșiși resurse necunoscute de putere. Onestitatea brutală a acestei cărți în legătură cu firea umană este motivul principal pentru care își merită toate nominalizările și premiile câștigate în această nișă a ficțiunii contemporane. Ultimul volum al trilogiei, Consiliul de Fier, va aduce tușele finale ale acestei lumi fantastice izvorâte din imaginația bolnavă a lui Miéville.

Citat: 
Am cunoștințe pe care nu le pot folosi, într-o călătorie pe care nu o pot controla, într-o direcție pe care nu o știu sau nu o înțeleg, și mi-e dor de casa de unde am fugit, mi-e dor de un loc pe care nu l-am văzut niciuodată. 

Date tehnice:
Titlu original: The Scar
Autor: China Miéville
Editura românească: Tritonic
Traducere: Mihai Samoilă
Nr. pagini: 684 
Apariţie: 2006
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Biffy Clyro - The Captain


Read More »