marți, 26 noiembrie 2013

Recenzie "Staţia Pierzaniei" de China Miéville



Staţia Pierzaniei - premiată cu Arthur C. Clarke Award şi British Fantasy Award - nu se compară cu nimic din ceea ce am citit până acum. Iar eu chiar am citit o groază de cărţi, nu glumă. Amestecul de Cyberpunk, Steampunk, New Weird şi Urban Fantasy transformă lectura acestui volum scris de China Miéville într-o operă originală, cu teme diverse, personaje superb caracterizate, poveşti paralele extraordinar de bine scrise şi replici de dialog ce fac deliciul întregii naraţiuni.

Personajele mitologice din întreaga lume sunt reinterpretate în acest roman. Astfel, avem fiinţele Khepri, cu cap de scarabeu din Egiptul antic, apoi îi avem pe Vodyanoi din folclorul Europei de Est, dar şi Garuda, fiinţe pe jumătate oameni, pe jumătate păsări. Iar lista poate continua. Am ajuns să citesc Staţia Pierzaniei doar printr-o întâmplare, dar s-a dovedit a fi cel mai inspirat lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă.

Acţiunea se desfăşoară în Noul Crobuzon, un oraş al contrastelor, plin de viaţă şi putreziciune, o metropolă unde sălăşluiesc mai multe etnii şi rase, oameni şi xenieni. Ne este prezentat Isaac Dan der Grimnebulin, un om de ştiinţă excentric, obsedat de "teoria de criză", ce este iubitul lui Lin, o femelă khepri artistă şi bun prieten cu jurnalista Derkhan Mohorâta. Yagharek, un garuda ale cărui aripi au fost retezate pentru o crimă ce pretinde că nu are echivalent în cultura oamenilor, ajunge la Issac pentru a putea să-şi recapete puterea asupra zborului. Savantul acceptă provocarea, însă cercetările lui obsesive conduc la eliberarea unor creaturi care se hrănesc cu visele şi conştiinţa tuturor creaturiilor raţionale. Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, însă perspectivele diferă de la un capitol la altul, uneori alternând diferite puncte de vedere chiar şi în acelaşi capitol.

În urma lecturării acestei cărţi mi s-a dezvoltat o reacţie de repulsie viscerală faţă de molii, care oricum niciodată nu mi-au fost plăcute. Staţia Pierzaniei mi-a deschis un nou Univers în faţa ochilor, mi-a schimbat anumite seturi de valori şi m-a făcut să realizez că empatizarea cu personajele ficţionale se poate realiza până într-un anumit punct, după care urmează judecarea lor aspră de către conştiinţa mea. Miéville este un scriitor excelent, ce construieşte cu răbdare şi perseverenţă o lume fantastică, iar după ce am terminat primul volum al trilogiei Noul Crobuzon am început imediat volumul 2, Cicatricea. Obsesie, puteţi să îi spuneţi. Eu îi zic dependenţă de scriitură de calitate.

Citat: 
Vânturile acestui oraş sunt de un soi mai melancolic. Ele explorează ca nişte fantome, pândind pe la ferestrele luminate cu gaz. Suntem de-o teapă, vânturile oraşului şi cu mine. Rătăcim împreună. (...) Am stat cu vântul alături şi am văzut cruzimi şi răutăţi.
 
Date tehnice:
Titlu original: Perdido Street Station
Autor: China Miéville
Editura românească: Tritonic
Traducere: Mihai Samoilă
Nr. pagini: 544
Apariţie: 2009
Notă: ***** (din 5)

Melodie: The Egocentrics - Bright Dawn of the Soul 
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu