marți, 26 noiembrie 2013

Recenzie "Staţia Pierzaniei" de China Miéville



Staţia Pierzaniei - premiată cu Arthur C. Clarke Award şi British Fantasy Award - nu se compară cu nimic din ceea ce am citit până acum. Iar eu chiar am citit o groază de cărţi, nu glumă. Amestecul de Cyberpunk, Steampunk, New Weird şi Urban Fantasy transformă lectura acestui volum scris de China Miéville într-o operă originală, cu teme diverse, personaje superb caracterizate, poveşti paralele extraordinar de bine scrise şi replici de dialog ce fac deliciul întregii naraţiuni.

Personajele mitologice din întreaga lume sunt reinterpretate în acest roman. Astfel, avem fiinţele Khepri, cu cap de scarabeu din Egiptul antic, apoi îi avem pe Vodyanoi din folclorul Europei de Est, dar şi Garuda, fiinţe pe jumătate oameni, pe jumătate păsări. Iar lista poate continua. Am ajuns să citesc Staţia Pierzaniei doar printr-o întâmplare, dar s-a dovedit a fi cel mai inspirat lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă.

Acţiunea se desfăşoară în Noul Crobuzon, un oraş al contrastelor, plin de viaţă şi putreziciune, o metropolă unde sălăşluiesc mai multe etnii şi rase, oameni şi xenieni. Ne este prezentat Isaac Dan der Grimnebulin, un om de ştiinţă excentric, obsedat de "teoria de criză", ce este iubitul lui Lin, o femelă khepri artistă şi bun prieten cu jurnalista Derkhan Mohorâta. Yagharek, un garuda ale cărui aripi au fost retezate pentru o crimă ce pretinde că nu are echivalent în cultura oamenilor, ajunge la Issac pentru a putea să-şi recapete puterea asupra zborului. Savantul acceptă provocarea, însă cercetările lui obsesive conduc la eliberarea unor creaturi care se hrănesc cu visele şi conştiinţa tuturor creaturiilor raţionale. Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, însă perspectivele diferă de la un capitol la altul, uneori alternând diferite puncte de vedere chiar şi în acelaşi capitol.

În urma lecturării acestei cărţi mi s-a dezvoltat o reacţie de repulsie viscerală faţă de molii, care oricum niciodată nu mi-au fost plăcute. Staţia Pierzaniei mi-a deschis un nou Univers în faţa ochilor, mi-a schimbat anumite seturi de valori şi m-a făcut să realizez că empatizarea cu personajele ficţionale se poate realiza până într-un anumit punct, după care urmează judecarea lor aspră de către conştiinţa mea. Miéville este un scriitor excelent, ce construieşte cu răbdare şi perseverenţă o lume fantastică, iar după ce am terminat primul volum al trilogiei Noul Crobuzon am început imediat volumul 2, Cicatricea. Obsesie, puteţi să îi spuneţi. Eu îi zic dependenţă de scriitură de calitate.

Citat: 
Vânturile acestui oraş sunt de un soi mai melancolic. Ele explorează ca nişte fantome, pândind pe la ferestrele luminate cu gaz. Suntem de-o teapă, vânturile oraşului şi cu mine. Rătăcim împreună. (...) Am stat cu vântul alături şi am văzut cruzimi şi răutăţi.
 
Date tehnice:
Titlu original: Perdido Street Station
Autor: China Miéville
Editura românească: Tritonic
Traducere: Mihai Samoilă
Nr. pagini: 544
Apariţie: 2009
Notă: ***** (din 5)

Melodie: The Egocentrics - Bright Dawn of the Soul 
  
Read More »

marți, 19 noiembrie 2013

135 de ani de la revenirea Dobrogei la România

Sursa: www.reporterntv.ro


Găsesc extrem de interesantă această sărbătoare nu doar a dobrogenilor, ci şi a tuturor românilor, deoarece demonstrează că putem lupta pentru valorile naţionale atunci când ne propunem acest obiectiv.  La 14 noiembrie 1878, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care însuşi domnitorul Carol I a adresat ostaşilor o memorabilă Proclamaţie:
Soldaţi! – suna mesajul – azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! În această nouă Românie veţi găsi o populaţiune care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi credinţe. (...) Vă recomand cu deosebire să respectaţi credinţa lor. Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni anteluptători ai legalităţii şi ai civilizaţiei Europei” (Sursă citat: www.ziuadeconstanţa.ro).

Diversitatea etnică şi culturală era prezentă în Dobrogea încă de atunci, iar îndemnul lui Carol I de a respecta diferitele credinţe este lăudabil. Bucuria acestor momente marcante pentru întreaga naţiune română trebuie simţită până în adâncul sufletului fiecăruia dintre noi, deoarece reprezintă însăşi esenţa noastră naţională. Chiar dacă generaţia de tineri din zilele noastre şi-a mai pierdut din patriotism, nu trebuie să fim descurajaţi: există încă speranţă.

Personal, am realizat importanţa jurnaliştilor vremii în desfăşurarea evenimentului, cei 30 de corespondenţi de război pentru presă anunţând întreaga populaţie revenirea Dobrogei la patria-mamă prin diverse articole scrise de pe teren. Oamenii de atunci s-au bucurat, aşa că de ce să nu o facem şi noi acum? Săptămâna recunoştinţei dobrogenilor (14-23 noiembrie) trebuie privită ca o reîntoarcere la rădăcini, iar gratitudinea nemăsurată pe care o avem pentru toţi cei care au luptat în numele acestei cauze să ne umple de mândrie şi fericire faţă de realizarea lor nemărginită.

Cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la unirea Dobrogei cu România, s-au derulat mai multe evenimente, atât în orașul Constanța, cât și în alte localități din județ. Sute de persoane au participat la acestea, aşa că nu-mi rămâne decât sarcina de a constata că spiritul dobrogean şi-a regăsit puterea de altădată, că şi-a îmbrăţişat cu ardoare diversitatea ce îi este caracteristică.
Read More »

luni, 18 noiembrie 2013

Depresia post-lectură


Scenariu: mai ai de citit câteva pagini dintr-o carte absolut superbă, genială şi mind blowing, aşa că decizi să amâni lectura cât poţi de mult, ca să mai rămâi în universul său încă puţin. Ştii că te paşte o semidepresie dacă o termini de citit prea repede. Până la urmă ajungi să parcurgi ultimele pagini dintr-o suflare la 3 dimineaţa şi ai un sentiment de pustietate vreo câteva zile, până când descoperi altă carte minunată şi scenariul se repetă. Vă sună cunoscut?

Am trecut prin asta de prea multe ori în viaţa mea, aşa că - teoretic - ar trebui să am un fel de remediu miraculos împotriva acestei situaţii. Vă înşelaţi amarnic. Devine din ce în ce mai greu, cu fiecare carte extraordinară pe care o citeşti. Chiar şi numai gândul că mă voi despărţi de personajele favorite la un moment dat mă face să mă treacă fiorii şi să am un nod în gât. Iar ideea de a pune cartea înapoi pe raft, de a renunţa la parfumul ei subtil este aproape de neconceput.

Începând cu seriile Harry Potter, Jocurile Foamei, Cronicile vampirilor, Cântec de Gheaţă şi Foc, Divergent şi continuând cu cărţile Soţia călătorului în timp, Mare Tranquillitatis şi Sub aceeaşi stea, sentimentele şi senzaţia de adio pe care le ai la terminarea lecturii se acutizează. Rău de tot. Soluţia propusă de unii constă în recitirea încă o dată şi încă o dată a volumelor favorite. Numai că eu nu pot face asta, este un consum psihic şi emoţional prea mare. Aşa că îmi cultiv latura de masochistă şi caut alte cărţi care îţi sfâşie sufletul şi îţi tulbură mintea după ce le termini de lecturat. 

Acum citesc Staţia Pierzaniei la recomandarea unui prieten şi mă confrunt cu o senzaţie de teamă binecunoscută referitoare la apropierea de finalul iminent al cărţii. Mai am 70 de pagini şi n-am mai citit de ieri. Ştiu că nu voi ceda la un moment dat, lecturând-o pe nerăsuflate. Momentan încerc să-mi continui viaţa, dar când o văd pe birou, cum mă îmbie să o ating, să o citesc, ştiu că nu voi mai rezista mult...
Read More »

duminică, 17 noiembrie 2013

Carte versus e-book



Nimic în această lume minunată în care trăim nu se compară cu o colecţie de cărţi, fie că aceasta este într-o bibliotecă personală sau într-un e-book reader. Disputa cărţi vs e-books există, însă aceasta este o polemică între două categorii de oameni care au totuşi un ţel comun: lectura

Tehnologia ne face vieţile facile, aşa că de ce să nu apelăm la stocarea cărţilor într-o manieră virtuală pentru ca să putem avea acces la mii de volume cu o singură apăsare de buton? O carte în format e-book este mai ieftină şi mai accesibilă unui public larg, un alt plus constând în faptul că dacă precomanzi o anumită carte, o primeşti exact la miezul nopţii în ziua în care apare, fără să trebuiască să stai la o coadă infernală la librărie (cum am păţit eu cu volumul 7 al seriei Harry Potter, Talismanele Morţii; încă mai am traume de atunci). Să recunoaştem: lumea este într-o continuă evoluţie, trăim în secolul vitezei şi totuşi refuzăm să ne modernizăm, rămânem conservatori cu privire la anumite aspecte ale vieţii.

Pe de altă parte, cărţile în format fizic au existat dintotdeauna, scrise de mână de către un grup de călugări într-o chilie aflată pe vârf de munte sau tipărite de când a inventat Gutenberg tiparul. Textura fină a paginilor, mirosul lor încântător, sunetul pe care îl produc atunci când sunt răsfoite şi greutatea cărţii în mâinile tale îţi umplu sufletul de bucurie.

Personal, nu eram de acord cu e-book-urile, vreau să pot da paginile cărţilor, să le pot strânge în braţe după ce termin de citit. Toate acestea s-au schimbat în vară, când m-am mutat în Constanţa şi m-am lovit de o problemă majoră, cu care se confruntă orice şoarece de bibliotecă ce se respectă: sute de volume de cărţi de înghesuit în cutii de carton cu structură precară. Iubesc cărţile tipărite, dar trebuie să învăţ să mă îndrăgostesc şi de cele în format e-book.
Read More »

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Zona Peninsulară din Constanţa, sub "asediul" reamenajărilor


Durata proiectului: 11 mai 2012 - 10 noiembrie 2014

Drumul până la Poarta 1 cu autobuzul 2 al firmei RATC este presărat cu gropi datorate sistemului de canalizare în plină reconstrucţie. Însă toate acestea pălesc în faţa şantierului care este Zona Penisnulară a Constanţei, aflată în proces de restaurare.

Faleza de la Cazino este accesibilă pietonal pentru promenadă, însă există porţiuni blocate, precum cea din faţa restaurantului Vraja mării. Un grilaj de fier opreşte trecerea, iar un anunţ al firmei ABC VAL CONSTRUCŢII MONTAJ anunţă că este un şantier în lucru. 


Planul de reabilitare al proiectului realizat de S.C. EXPERT PROIECT 2002 SRL este afişat pe un panou aflat lângă scările ce duc spre intrarea în restaurant. Acesta prezintă modelele decorative ale coloanelor, băncilor şi foişoarelor ce vor fi amplasate pe faleză.


În pofida lucrărilor de amenajare, lumea profită de vremea caldă de început de noiembrie şi se plimbă pe Bld. Elisabeta, paralele cu faleza în plină construcţie. D-na Ciufu L., o pensionară de 65 de ani, a ieşit alături de nepoţelul energic al dânsei, în vârstă de 4 ani: Cred că e mare păcat că nu te poţi plimba şi relaxa pe faleză fără să faci slalom printre gropi şi porţiuni blocate. Dar sunt sigură că la final va ieşi ceva foarte frumos, a declarat dânsa, zâmbind.

Porţiunea de faleză din faţa clădirii impunătoare şi paraginite a Cazinoului este şi ea accesibilă promenadei, iar un grup de cântăreţi ambulanţi de acordeon şi vioară oferă coloana sonoră pentru filmarea pe care o realizează un cuplu de tineri căsătoriţi. În zona statuii lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle oamenii se înghesuie să vadă marea şi să facă poze alături de cei dragi, sau încearcă să surprindă un instantaneu cu pescăruşii locali.





Mergând spre Piaţa Ovidiu, lumea îşi exprimă nemulţumire vocal în legătură cu praful alb şi înecăcios şi acccesul dificil spre statuia lui Ovidiu şi Muzeul de Istorie.


Read More »

miercuri, 13 noiembrie 2013

Butonul de umanitate



Un concept foarte interesant şi original pe care l-am întâlnit în serialul The Vampire Diaries (plăcerea mea vinovată în materie de seriale TV) este posibilitatea vampirilor de a-şi opri umanitatea, adică să poată să îşi reprime orice sentiment uman. Astfel, ei renunţă şi la ultima fărâmă de iubire şi compasiune pe care o mai au în suflet prin comutarea acestui buton, iar reaşezarea lui în poziţia iniţială este o sarcină extrem de dificilă şi, uneori, imposibil de realizat. Viaţa lor se va afla mereu sub imperiul raţiunii şi al cinismului.

Oare dacă oamenii ar putea să îşi oprească umanitatea, ar face acest lucru? Viaţa este un echilibru fragil şi efemer, iar dacă am fi puşi în faţa unei astfel de alegeri sunt convinsă că mulţi ar fi tentaţi să apese pe buton. Nu ar mai exista dezamăgiri în dragoste, perioade de depresie cruntă, invidie şi ură. Dar nici pasiunile nebuneşti, prietenia atât de mângâietoare şi momentele de beatitudine şi prea-plin care fac viaţa să devină mai frumoasă. 
Ca viitor jurnalist, am învăţat că este o cerinţă a meseriei să poţi să îţi controlezi sentimentele în situaţiile cu care te confrunţi. Chipul unui adevărat profesionist nu trebuie să trădeze nici cea mai mică urmă de emoţie, nici măcar un muşchi să nu zvâcnească atunci când se află la faţa locului unui accident, când asistă la un concert al trupei favorite în calitate de reporter de teren sau când este faţă-în-faţă cu o personalitate remarcabilă din domeniul culturii. Este un lucru dificil de realizat, dar nu imposibil.

În opinia mea, cred că răspunsul este undeva la mijloc. Nu trebuie să fim mânaţi de raţiune în fiecare clipă a vieţii noastre, dar nici să lăsăm inima să ne dicteze acţiunile. Să ştim să avem o măsură în toate, să reuşim să gestionăm relaţiile cu cei din jurul nostru în aşa fel încât să fim mulţumiţi şi împliniţi. Este imposibil să nu existe conflicte şi mici neînţelegeri, dar toate acestea ar trebui privite ca învăţăminte.

De asemenea, oamenii ar putea să încerce să adauge sare şi piper unei vieţi pline de contradicţii şi de momente ce alternează între zbor până în înaltul cerului şi cădere în gol. Echilibrul emoţional este cuvântul-cheie în acest caz, iar un buton ce are posibilitatea să oprească şi să pornească sentimentele după bunul plac al cuiva este o cale scurtă, dar nu neapărat cea mai facilă.
Read More »

duminică, 10 noiembrie 2013

Recenzie "Elixirul Vieţii" de Kenneth Oppel


Cartea aceasta o aveam în bibliotecă de ceva timp, numai că nu am citit-o până de curând din varii motive. De Halloween am zis că este o ocazie bună să mă apuc de lectura ei şi să nu mai amân. Trebuie să recunosc că nu am fost dezamăgită şi că s-a ridicat la aşteptările mele, Elixirul Vieţii împletind suspansul şi alchimia cu romantismul şi drama.

Kenneth Oppel a avut nevoie de curaj să reinterpreteze povestea clasică a lui Frankenstein şi pot afirma că este un adevărat maestru al genului fantasy, ce a făcut o treabă excelentă în volumul de faţă, care are îl are drept narator pe Viktor Frankenstein, un adolescent de şaisprezece ani care locuieşte cu părinţii, fratele său geamăn Konrad şi o verişoară îndepărtată, Elizabeth, în castelul familiei vechi de sute de ani. Atunci când Konrad se îmbolnăveşte de o boală gravă, Viktor decide să studieze o practică mistică interzisă, alchimia. Printr-o întâmplare, descoperă în castel o cameră ascunsă, Biblioteca Întunecată, plină cu zeci de tomuri vechi ce prezintă tainele acestei practici. Viktor dezvoltă o obsesie nesănătoasă faţă de alchimie şi pentru descoperirea celor 3 ingrediente necesare pentru crearea Elixirului Vieţii, care asigură nemurirea celui care îl va bea. 

Personajele sunt caracterizate foarte bine, trăsăturile lor de personalitate fiind conturate încetul cu încetul de autor, iar suspansul creşte cu fiecare pagină pe care o lecturezi. Apare şi un triunghi amoros, dar nu deranjează desfăşurarea acţiunii cu prea multe clişee utilizate în exces. Deşi este clar de observat cum se va finaliza această poveste romantică, reacţiile protagoniştilor în anumite momente de maximă intensitate reuşesc să surprindă plăcut cititorul. Totuşi, nu înţeleg de ce este neapărat necesar un triunghi amoros aproximativ în orice carte YA pe care o găsim în comerţ, la fel ca şi personajele principale perfecte din punct de vedere fizic şi care au mai mult de doi neuroni pe care îi folosesc. Aceste este singurul minus pe care l-am găsit poveştii, care este în rest extrem de bine scrisă.

Protagonistul Viktor, un personaj complex, este oarecum atipic pentru acest gen literar, gândurile întunecate şi invidia pentru Konrad ce a încolţit în sufletul lui adaugă sare şi piper cărţii. Un mare plus este determinat de naraţiunea subiectivă, care ne prezintă nu doar gândurile sale nu tocmai ortodoxe, ci şi sentimentele adevărate pe care le are pentru Elizabeth, fratele său şi prietenul Henry (personaj secundar savuros, care deşi este un şoarece de bibliotecă fricos, îndrăzneşte să iasă din zona lui de confort).

Finalul m-a întristat, însă m-a determinat să doresc să citesc următorul volum al seriei cu şi mai multă ardoare. Elixirul Vieţii este o carte care îţi îmbogăţeşte cunoştinţele despre alchimie şi te face să îţi pui întrebări cu privire la scopul oamenilor pe acest pământ şi nemurire, totul într-o manieră elegantă şi cu iz de Evul Mediu.

Citat: 
- Frumuseţea ta face ca asfinţitul să se oprească în loc, am spus, doar ca să te mai privească preţ de o secundă.
S-a întors către mine, cu ochii larg deschişi.
- Dar dintre voi doi, tu eşti cea mai strălucitoare, am continuat. Când sunt în preajma ta mă simt precum un fluture de noapte, şi nu pot decât să-ţi evit focul.

Date tehnice:
Titlu original: This Dark Endeavor
Autor: Kenneth Oppel
Editura românească: Leda
Traducere: Bogdan-Alexandru Sasu şi Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 380
Apariţie: 2012
Notă: ***** (din 5)

Melodie: 30 Seconds To Mars - Do Or Die


Read More »

luni, 4 noiembrie 2013

Interviu cu doamna Steliana Bajdechi

Sursa: www.radioconstanta.ro


În data de 31 octombrie a.c., studenţii din anul I şi II al Facultăţii de Litere specializarea Jurnalism din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa au avut ocazia să petreacă o oră în compania doamnei Steliana Bajdechi, realizator emisiuni de radio la Studioul Regional Radio Constanţa. Această întâlnire a avut loc cu ocazia aniversării a 85 de ani de la prima emisie în eter a Radio România. O prezenţă efervescentă şi carismatică, doamna Bajdechi a reuşit să prezinte o scurtă istorie a radioului din ţara noastră şi a răspuns la câteva întrebări ale studenţilor.

  1. Aţi absolvit Politehnica în Bucureşti, ce v-a determinat să alegeţi o carieră în jurnalism?
Cred că mereu am fost pasionată de jurnalism, însă la vremea respectivă trebuia să faci o facultate care să îţi ofere posibilitatea să pleci din oraşul natal. Eu mi-am dorit să ajung în Bucureşti, aşa că am decis să dau admitere la Politehnică. Însă prin 1991 am decis să plec din inginerie şi am început să lucrez la radio în Constanţa, pe post de redactor. Atunci realizam o emisiune despre aromâni care a avut un real succes.
  1. Aţi ales totuşi Radio Constanţa, un radio public. De ce nu aţi dorit să lucraţi în domeniul privat?
Nu ai siguranţa locului de muncă în domeniul privat, cred că m-aş fi simţit exploatată şi epuizată în acelaşi timp. Radio Constanţa are 65 de angajaţi, în timp ce un post privat precum Radio Mamaia are 4 angajaţi pe drepturi de autor. 
  1. Ce părere aveţi despre tinerii care pleacă din România să lucreze în străinătate şi nu se mai întorc?
Nu îi condamn. Nu pot fi ţinuţi cu de-a sila în ţară, mai ales dacă au siguranţa unui job sigur şi foarte bine plătit.
  1. În cariera dumneavpastră de peste 20 de ani v-aţi confruntat cu piedici. Aţi simţit vreodată că nu mai puteţi şi doriţi să renunţaţi?
Da, evident că am simţit aşa. Mai ales în momentele în care financiar nu o duceam prea bine. Dar nu pot lupta împotriva firii mele şi a pasiunii pentru jurnalism. Aşa că exact în momentele în care îţi spui „Gata, mi-a ajuns!” găseşti puterea de a te ridica şi a o lua de la capăt.
  1. Dacă aţi putea să vă întoarceţi în timp, aţi mai face aceeaşi alegere de a urma Politehnica?
Nu regret că am absolvit această facultate, însă eu nu sunt făcută să fiu inginer. Probabil că nici un loc de muncă la radio nu m-ar tenta, mai degrabă aş lucra în domeniul social, să ajut oamenii din jurul meu.
  1. Ce jurnalişti admiraţi?
Doamna Aurelia Lăpuşan a reuşit să îşi pună amprenta în presa locală, chiar şi în perioada comunistă, iar acest fapt nu este ceva neînsemnat. Acelaşi lucru pot spune şi despre Monixa Coroiu, care a început la postul Neptun TV seria întrebărilor pertinente. O altă jurnalistă pe care o admir este Carmen Avram, a cărei emisiune „În Premieră” a dus anchetele jurnalistice româneşti la un alt nivel. 
  1. Ce părere aveţi despre jurnalismul care se practică în România în acest moment?
Fac parte din acest domeniu şi nu îmi place să îmi critic colegii de muncă. Însă doar un lucru am de spus: jurnaliştii nu trebuie să panicheze populaţia sub nicio formă. Ar fi mult mai bine pentru presa românească dacă ar exista o scădere a tonului isteric în presă. Totodată, nu ar trebui să uităm că toţi suntem cetăţeni români, deci trebuie să păstrăm identitatea naţională prin orice mijloace care ne sunt disponibile. Un exemplu în acest sens este că transmisiunile de la Radio Constanţa încep întotdeauna cu imnul naţional.
Read More »

duminică, 3 noiembrie 2013

Recenzie "Fericirea începe azi" de Jamie McGuire



Fericirea începe azi este un roman de dragoste ce nu se dă înlături de la clişeele genului, însă reuşeşte să ţină captivat cititorul. Am aflat că a determinat un adevărat fenomen, comparabil cu cel al seriei Fifty Shades of Grey, aşa că am zis că merită să o citesc. Personajele din această carte au comportamente relativ anormale în situaţii puţin probabile să fie veridice, însă au o multi-dimensionalitate rară, pe care nu pot să nu o admir. Povestea este foarte bine alcătuită, capitolele se parcurg uşor şi este una dintre puţinele cărţi cu dialog abundent care chiar a avut un fir narativ pe care să îl respecte.

Problema este că personajul feminin principal - Abby Abernathy, care este şi naratoarea - ştie şi acceptă comportamentul pasiv-agresiv al lui Travis "Mad Dog" Maddox, care pe lângă faptul că are o motocicletă şi nu respectă regulile de circulaţie, mai deţine şi o atitudine de bad boy. Lucruri ce îl determină să fie exact ceea ce Abby încearcă să evite de la o posibilă legătură amoroasă. Însă are un suflet mare, o familie numeroasă şi o inteligenţă aparte, care o fac pe aceasta să se îndrăgostească iremediabil de el.

Dramele pe care le trăiesc personajele sunt mai degrabă de domeniul liceului, şi nu de facultate, iar geloziile, bătăile, băutura şi crizele nervoase sunt cireaşa de pe tort. Totuşi, reacţia pe care o are Abby într-un moment-cheie al cărţii a facut-o să scadă în ochii mei şi aproape că am ţipat la ea de frustrare. Însă trebuie să recunosc măiestria autoarei de a prezenta faptele în aşa fel încât să te facă să lecturezi în continuare despre obsesia pe care o dezvoltă Travis în jurul relaţiei cu Abby, o relaţie nesănătoasă, dar bazată pe o atracţie şi pasiune de netăgăduit.

Spre sfârşitul cărţii, Travis suferă o schimbare dramatică, ce îl face să evolueze ca personaj. Decizia impulsivă pe care o ia împreună cu Abby nu poate decât să le aducă fericirea pe care amândoi o aşteptau şi o meritau. Maturizarea poveştii lor de dragoste a determinat şi o maturizare a fiecăruia dintre ei doi, fapt ce era de aşteptat, dar care a reuşit să mă bucure să văd că happy-ending-ul mai se mai poate întâlni şi în zilele noastre.

Fericirea începe azi nu este o lectură pe care aş recomanda-o minorilor datorită elementelor erotice pe care le conţine, dar şi pentru că povestea poate fi interpretată greşit de către cititorii tineri. Cartea aceasta nu este numai despre dragoste, dar şi despre adevărata prietenie şi relaţii familiale complicate. Merită să îi acordaţi o şansă, chiar şi numai pentru a vedea dacă este o carte bună sau nu.

Citat: Ştiam din secunda în care te-am cunoscut că aveai ceva ce îmi trebuia. Dar se pare că nu era ceva ce aveai. Ci doar tu însuţi.

Date tehnice:
Titlu original: Beautiful Disaster
Autor: Jamie McGuire
Editura românească: Trei
Traducere: Shauki Al-Gareeb
Nr. pagini: 440
Apariţie: 2013
Notă: *** (din 5)

Melodie: Bastille - Things We Lost In The Fire



Read More »

vineri, 1 noiembrie 2013

Serialul de week-end - "M.A.S.H."


Acest serial l-am descoperit vara trecută, când m-am decis că trebuie să îi acord o şansă unui sitcom vechi şi cu greutate. Am auzit despre el prima dată din cartea The Perks Of Being A Wallflower, iar atunci când am aflat că este difuzat de postul TV ProCinema am luat-o ca pe un semn că trebuie neapărat să vizionez acest serial. Nu ştiam pe atunci că acest M.A.S.H. va deveni ca o gură de oxigen în perioada în care mă pregăteam pentru examenul de Bacalaureat, şi nici că s-a dovedit a deţine singurul episod final al unui serial la care am vărsat o lacrimă şi care m-a emoţionat profund. Episod care este cel mai vizionat din istoria serialelor americane pe bună dreptate.

Subiectul este unul relativ simplu: cazurile medicale şi relaţiile dintre doctorii militari în cadrul unui Spital Mobil de Chirurgie Armată (Mobile Army Surgical Hospital - M.A.S.H.) în timpul Războiului din Coreea (1950-1953). Însă subiectele pe care le abordează şi temele pe care le tratează îl scot pe acest serial din sfera simplităţii, deoarece moartea este unul dintre motivele recurente, la fel ca şi depărtarea de familie şi cei dragi. M.A.S.H. este un serial al contrastelor, al sănătăţii şi suferinţei, al dragostei şi sentimentului de pierdere a sinelui.

Personajele principale sunt deliciul întregii producţii, iar jocul actoricesc este excelent. Îl îndrăgesc enorm pe Hawkeye Pierce, o personalitate complexă şi fragilă totodată, un chirurg desăvârşit, dotat cu un simţ al umorului cinic. Alan Alda este actorul ce îl interpretează pe acesta, reuşita acestui rol constând tocmai în fineţea interpretării sale. Ca să nu mai amintesc de B.J. Hunnicutt, prietenul cel mai bun al lui Hawkeye,  Klinger, un soldat ce doreşte să plece acasă şi încearcă să pară nebun în fiecare zi, sau de Radar, inocentul şi isteţul băiat bun la toate, apoi bineînţeles de "Hot Lips" Houlihan, asistenta şefă, preotul Mulcahy şi colonelul Potter. De asemenea, poveştile de viaţă care se împletesc în acest sitcom surprind capacitatea firii umane de a se adapta şi de a reuşi să evolueze. Nu de multe ori m-am surprins fredonând melodia de la începutul serialului, Suicide Is Painless, care surprinde perfect esenţa producţiei, fiind aducătoare de tristeţe şi bucurie totodată. 

Consider că ar trebui să îi acordaţi o şansă serialului M.A.S.H., exact la fel cum am făcut şi eu. Veţi fi surprinşi de realitatea frustă pe care o prezintă, dar vă va încânta şi frumuseţea unei reuşite a întregii echipe medicale. O să vă provoace dependenţă umorul de calitate şi veţi aştepta cu nerăbdare următoarele episoade. Mărturisesc că, deşi am văzut întregul serial o dată, acum îl revăd cu plăcere la ProCinema în fiecare seară, de luni până joi, de la ora 21.

Date tehnice:
Titlu original: M.A.S.H.
Ţara de origine: Statele Unite ale Americii
Difuzare: 1972-1983 pe CBS
Nr. de sezoane: 11
Nr. de episoade: 256
Durată episod: 25 de minute

Trailer:


Read More »