joi, 21 septembrie 2017

Recenzie ”Minunea” de R. J. Palacio


Am citit zilele trecute că o să apară un film adaptat după o carte, Minunea, în care este vorba de un puști cu defecte faciale. Mai văzusem cartea prin librării, o remarcasem datorită copertei albastre și pentru că mereu era la secțiunea Best-seller pentru copii. Am decis să-i dau și eu o șansă, deși sunt trecută cu mult de vârsta audienței acestui roman. Din fericire, a meritat.

August „Auggie” Pullman este un băiețel de 10 ani, care s-a născut cu probleme faciale și a fost internat în spitale mare parte a copilăriei lui. Cu ajutorul părinților lui, el încearcă să se integreze într-o școală gimnazială alături de ceilalți copii de vârsta lui, încercând din răsputeri să-și demonstreze lui însuși și altora că este doar un băiat obișnuit, pasionat de Star Wars și care nu diferă cu nimic de ceilalți. Minunea este o poveste despre fenomenul de bullying sau hărțuire care se găsește în școli și cum frumusețea este subiectivă și ea se regăsește în fiecare dintre noi. M-a impresionat maturitatea emoțională a lui Auggie și relația strânsă pe care acesta o avea cu părinții și sora lui mai mare, Via. Prietenii pe care reușește să îi facă la școală stau alături de el și Auggie realizează că oamenii potrivți apar exact atunci când trebuie.

Mesajul pozitiv al cărții - să fim blânzi unii cu alții - și felul în care reușește să ți se strecoare pe sub piele sunt plusuri mari, mai ales că totul este scris într-un stil frumos, care captivează. Palacio nu folosește cuvinte mari, dar a creat personaje mari, care rămân cu tine mult timp după ce termini povestea. Singura problemă pe care am avut-o cu Minunea a fost că nu prea a avut un fir narativ propriu-zis, pe alocuri acțiunea s-a desfășurat destul de lent, iar perspectivele narative ale lui Auggie și persoanelor importante din viața lui au complicat puțin povestea; sincer mi-ar fi plăcut să fie puțin mai bine structurat romanul, dar este un fapt care nu mi-a stricat din bucuria lecturii.

Fiind o persoană introvertită, îmi aduc aminte ce greu mi s-a părut în generală să mă adaptez într-un colectiv de copii cu care nu aveam prea multe în comun. Am fost mereu marginalizată că eram șoricelul de bibliotecă și preferam să desenez decât să ies în pauză să mă joc cu mingea pe terenul de sport. Iar eu am avut norocul să nu mă nasc cu defecte fizice, cum e Auggie. Copiii sunt răutăcioși cu cei care nu sunt ca ei, dar dacă le este explicată situația cu calm, majoritatea înțeleg chiar mai bine decât adulții că discriminarea de orice fel doare și fiecare dintre noi trebuie să ne găsim prietenii care ne acceptă așa cum suntem.

Minunea mi-a plăcut foarte mult și aș recomanda să fie citită de orice copil, părinte și bunic. Compasiunea, prietenia și acceptarea de către ceilalți sunt temele principale ale acestei cărți frumoase, care din punctul meu de vedere ar trebui studiată la școală. Învățămintele care se trag din ea sunt fantastice și își lasă amprenta asupra sufletului tău, personajele bine dezvoltate au darul de a te atașa de ele, iar povestea devine destul de emoționantă spre final. Stați liniștiți, e cu happy end! 

Citat: 
Toți oamenii din lume ar trebui ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea.

Date tehnice:
Titlu original: Wonder
Autor: R. J. Palacio
Editura românească: Arthur
TraducereIulia Arsintescu
Nr. pagini: 336
Apariţie: 2013
Notă: **** (din 5)
Read More »

sâmbătă, 16 septembrie 2017

A apărut numărul 35 din HAC!


V-am mai vorbit de banda mea desenată românească preferată, o repovestire a lui Harab-Alb, aici. Așadar, am decis să vă țin la curent cu aparițiile sale. După ce a luat o pauză de două luni în vară, revista HAC! a apărut cu un nou număr care urmărește aventurile eroilor noștri preferați. Ceva important se întâmplă la Skumbras, însă doar piticii își caută de lucru în deșertul lui Ziraxes, care nu-i acasă. De asemenea, începe o nouă poveste din universul TFB (Tinerețe fără bătrânețe), de data aceasta cu originile Gheonoaiei. FoxBoy se întâlnește cu un personaj din România, pe nume Lupescu, un personaj cu vechime în folclorul local. Fergonautul descoperă cum e să lucrezi în industria cinematografică, iar Deblo-Cat revine cu un episod de la muzeu. 

Pentru că mințile din spatele benzii desenate HAC! se gândesc la fani, avem parte de un cadou: o agendă Faber Castell care vine odată cu fiecare exemplar din revistă, deci știm clar că este de calitate ridicată.



Revista are 52 de pagini color, costă 14,90 lei și o puteți cumpăra de la chioșcurile de difuzare a presei sau de pe site.
Read More »

miercuri, 13 septembrie 2017

Top 5 biblioteci ficționale

Săptămâna aceasta m-am decis să explorez puțin cele mai interesante biblioteci despre care am citit în cărți. Mi-a fost foarte greu să aleg doar 5, deoarece am o slăbiciune pentru biblioteci reale sau imaginare, pline de cărți care mai de care mai diferite și chiar magice. Mereu remarc câte o frumusețe de bibliotecă în orice citesc și le-aș pune pe toate pe această listă, dar m-am rezumat la preferatele mele:

5. Biblioteca primarului din Hoțul de cărți de Markus Zusak


Sursă: http://68.media.tumblr.com/c93eada93b67407eec5f6449ea454ce6/tumblr_n5mmlaBmSL1twsipbo1_1280.png

Am citit Hoțul de cărți acum câțiva ani și a devenit rapid unul dintre romanele mele favorite. Acțiunea se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă, iar Liesel, personajul principal, începe să împrumute cărți din biblioteca soției primarului orășelului în care locuiește. În atmosfera sumbră a cărții, biblioteca aceea plină de cărți cu coperte frumoase aduce atât de multă culoare și pare o poartă spre o altă lume, plină de magie și lumi fantastice. Comparativ cu alte biblioteci mult mai mari, care ocupă o clădire întreagă, nu este decât o cameră plină de la podea până în tavan de cărți, dar nu poți să nu vezi prin ochii lui Liesel minunatele volume legate în piele și cu ilustrații, care i-au înseninat zilele.

4. Biblioteca Citadelei din seria Un cântec de Gheață și Foc de G. R. R. Martin


Sursă: http://www.eltipodelabrocha.com/2016/07/juego-de-tronos-vientos-de-invierno.html
Citadela din seria lui Martin a fost fondată pentru a promova și a crește nivel de educație și știință în Westeros. Samuel Tarly a fost trimis de Jon Snow acolo pentru a putea studia ca să devină un Maester. În cărți nu am avut ocazia să citim despre ea, dar serialul de la HBO ne-a prezentat biblioteca orașului, care îți taie respirația prin imensitatea ei. Se zice că sunt atât de multe cărți acolo, încât este imposibil ca un om să le citească într-o viață. 

3. Biblioteca Palanaeum din seria Arhiva Luminii de Furtună de Brandon Sanderson


Sursă: http://stormlightarchive.wikia.com/wiki/Shallan_Davar
Una dintre cele mai impresionante biblioteci pe care le-am întâlnit în cărți este Palaneumul, cea mai mare bibliotecă existentă în Roshar, care are o colecție de aproximativ 700.000 de cărți, manuscrise și pergamente. Este localizată subteran, în adâncurile cetății Khabranth, iar accesul se face pe baza unei taxe. Shallan, instruită de Jasnah, petrece foarte mult timp pe culoarele luminate de torțe ale bibliotecii, căutând diverse informații care îi sunt necesare pentru formarea ei. Pentru  vă face o idee de enormitatea acestei biblioteci, Sanderson a spus că s-a gândit la Biblioteca din Alexandria atunci când și-a imaginat Palaneumul. 

2. Biblioteca Universității Nevăzute din seria Lumea Disc de Terry Pratchett


Sursă: https://i.pinimg.com/564x/06/7a/58/067a5896510c4b0bf40435e558745041.jpg
Pe primele locuri ale acestui top am decs să pun biblioteci cu adevărat magice. Iată că biblioteca de la școala de vrăjitorie din Lumea Disc a lui Pratchett este una dintre cele mai fantastice clădiri din incinta Universității Nevăzute. Laolaltă cu nenumăratele rafturi pline cu volume despre magie și având un urangutan drept bibliotecar, este  conectată cu toate celelalte biblioteci din lume prin Spațiul-L. Cu alte cuvinte, cititorii pot intra într-o bibliotecă dintr-un oraș și ieși printr-o bibliotecă dintr-o altă locație. Tocmai de aceea este necesar să fii precaut dacă vrei să cauți o carte în biblioteca aceasta faimoasă, căci riști să te rătăcești de tot.

1. Biblioteca de la Hogwarts din seria Harry Potter de J. K. Rowling


Sursă: https://ro.pinterest.com/constructacon36/fantasy-art/?lp=true
Biblioteca de la Hogwarts este visul meu și mi-aș dori să pot rătăci pe coridoarele sale ore întregi. Aflată la primul etaj al Castelului Hogwarts sub supravegherea ageră a severei Irma Pince, biblioteca este casa a zeci de mii de cărți despre orice: magie, animale fantastice, sporturi vrăjitorești și legi promulgate de Ministerul Magiei de-a lungul timpului. Atâta timp cât se păstrează liniștea și nu se intră cu mâncare, se poate citi sau împrumute orice volum, mai puțin din Zona Interzisă (doar dacă nu există acordul scris al unui profesor). Dispunând de propriul sistem de securitate magică, biblioteca însăși se asigură că nicio carte nu este deteriorată și toate volumele sunt returnate la timp de către elevi.
Read More »

duminică, 10 septembrie 2017

Carte versus film

Sursă: http://www.stylevamp.de/p/qgfff2/test-wann-triffst-du-deine-wahre-liebe
Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc o carte care mi-a plăcut tare mult și apoi să descopăr că a fost adaptată într-un film pe care îl urmăresc și sunt aproape mereu dezamăgită.  Mă atașez de povestea prezentată în câteva sute de pagini, iar apoi o văd desființată într-un film de o oră jumătate care nu doar să taie părți importante din carte, dar mai și adaugă niște modificări inutile.  Am ajuns să fiu destul de sceptică atunci când aud că apare o nouă adaptare pe marile ecrane pentru că m-am săturat să-mi fac speranțe deșarte.

Recunosc, există și adaptări bune, dar ele pălesc în comparație cu multitudinea de adaptări slabe, care amintesc doar puțin de opera originală. Este frustrant să îți amintești de o scenă din carte, să te aștepți ca personajele să reacționeze într-un anume fel, pentru ca apoi scena să decurgă cu totul altfel sau - mai rău - să fie complet eliminată din film. Îmi dau seama că este o presiune mare asupra echipei care realizează adaptarea și trebuie mereu luate în calcul cerințele celor care finanțează filmul, dar la urma urmei tot fanii sunt cei dezamăgiți. Atunci când lecturăm un roman, în capul nostru se derulează un film regizat de autor, dar dacă adaptarea nu seamănă deloc cu ce ne-am imaginat noi în prealabil, dacă personajele nu au culoare, povestea este lipsită de sens și nu înțelegem anumite scene, atunci filmul nu este decât inspirat de cartea respectivă și nu merită să se numească o adaptare.

Cred că aveam vreo 15 ani când am început să caut cărți asemănătoare cu Harry Potter, căci așteptam apariția ultimului volum și între timp voiam să citesc ceva care să semene puțin cu magia seriei scrisă de Rowling. Percy Jackson, scris de Rick Riordan, este o serie care urmărește un băiat ce descoperă că este semizeu și că Zeii Olimpului sunt adevărați și trăiesc printre noi. Prima carte, Hoțul Fulgerului, m-a captivat și încântat, dar am fost și mai fericită când am aflat că urma să fie ecranizată. Și ce dezamăgire cruntă am avut când am urmărit filmul cu pricina: a deviat complet de la carte, practic a rescris jumătate din poveste. Actorii nu prea semănau cum trebuie cu personajele și au exclus anumiți zei care aveau un rol important în desfășurarea acțiunii. Iar filmul ca atare a fost destul de prost realizat și nu aveai habar de anumite amănunte dacă nu citisei cartea. Cu alte cuvinte, mi-am dat seama că trebuie să fiu cu băgare de seamă la orice e adaptat după vreo carte.

S-a întâmplat să fiu și plăcut surprinsă, când un film a făcut povestea să fie mai interesantă decât în carte: trilogia Stăpânul Inelelor de J. R. R. Tolkien. Cărțile sunt destul de stufoase, au un ritm tare lent și oarecum plicticos în anumite cazuri în care se discură aproximativ 12 pagini despre tutunul de pipă și friptura de iepure, iar scena unei bătălii precum cea de la Văgăuna lui Helm a fost de vreo 3 pagini. Într-adevăr, personaje minore au fost lăsate deoparte și alte câteva scene au fost excluse, dar filmele au avut un ritm mult mai alert decât cărțile și s-au concentrat pe a spune o poveste, și nu pe a explica fiecare aspect al unei lumi fantastice.

Cred că ce e mai important la o adaptare cinematografică a unei cărți se referă la cât de bun e filmul respectiv pe cont propriu, în cazul în care nu ai cunoștințe despre lumea imaginată sau personajele ce sunt transpuse pe film. De exemplu, n-am citit niciodată Închisoarea îngerilor, nuvela scrisă de Stephen King, dar filmul este unul dintre preferatele mele și am adorat fiecare minut din el. Asta trebuie avut în vedere în realizarea oricărui film după o carte: cât de mult e plăcut și de cei care n-au luat contact cu opera originală până acum. Sper ca pe viitor să avem parte de adaptări mult mai bune decât până acum, deoarece ador filmele aproape la fel de mult precum cărțile și vreau să mă bucur în mod egal de ambele medii artistice.
Read More »

miercuri, 6 septembrie 2017

Recenzie ”Eliza and Her Monsters” de Francesca Zappia


Uneori când nu știu ce să mai lecturez, deși am tona de cărți necitite în bibliotecă, mă apuc să caut pe Google recomandări. Aveam chef de ceva care să vorbească de arta de a spune povești și benzile desenate. Cumva, am dat peste Eliza and Her Monsters și m-am apucat de ea fără să am așteptări prea mari. Vai, ce plăcut surprinsă am fost! Am dat gata cele aproape 400 de pagini aproape pe nerăsuflate și mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când am citit ceva care să mă captiveze atât de mult și care să se lectureze foarte rapid. Îmi pare nespus de rău că încă nu a fost tradusă în română, dar nu e niciodată prea târziu să avem parte de o astfel de surpriză.

Romanul de față prezintă viața Elizei, o fată de 17 ani care este creatoarea anonimă a unui web comic (bandă desenată online) foarte popular, Monstrous Sea. Tânăra se confruntă cu anxietate socială și nu are prieteni la liceu, petrecându-și timpul desenând sau vorbind online cu prietenii ei aflați în alte orașe. Familia Elizei nu înțelege „izolarea” de realitate și popularitatea fiicei lor pe Internet, părinții și cei doi frați ai ei fiind genul sportiv, care promovează mișcarea în aer liber și petrecutul a cât mai mult timp în natură. Într-o zi Eliza se trezește cu un coleg nou pe nume Wallace, unul dintre cei mai mari fani ai web comic-ul ei, iar adolescenta este nevoită să încerce să iasă din carapacea ei și să-și înfrunte temerile, fără a dezvălui că este creatoarea unui fenomen online. Printre paginile cărții sunt presărate bucăți din banda desenată creată de Eliza și putem să ne facem o idee despre povestea care a izvorât din imaginația ei și reușim să înțelegem mai bine popularitatea acelui web comic. 

Eliza este genul de personaj pe care l-am îndrăgit de la primele rânduri și am putut să mă pun foarte ușor în pielea ei. Timidă, emotivă și cu o imaginație vivace, tânăra artistă încearcă să-și înfrângă anxietățile și să devină o persoană mai bună pentru fanii ei și pentru povestea la care lucrează de câțiva ani. Wallace se împrietenește cu ea în ciuda faptului că este și el la rândul lui un introvertit, care preferă să scrie bilețele decât să vorbească cu voce tare. Relația care se formează între personajele noastre îi va schimba pe amândoi iremediabil, dar mi-a plăcut că acest roman nu a insistat pe partea asta, ci a avut curajul să abordeze probleme mai delicate.

Deși este considerată ca fiind Young Adult, Eliza and Her Monsters vorbește despre multe subiecte dificile și complexe precum sănătatea mintală, suicid, conflictul dintre creator și creație și cultura mediului online. Zappia a reușit să schițeze un tablou adevărat a ce înseamnă să trăiești cu anxietate și a îndrăznit să exploreze probleme care provin din popularitatea în mediul online, contrastând în același timp cu prieteniile sincere și trainice pe care le pot crea comunitățile virtuale a celor care împărtășesc aceleași interese. Adesea, ca autor a ceva ce este publicat pe o platformă online, te confrunți cu presiunea de a oferi constant același nivel calitativ al creației tale și de a respecta un orar strict. Dacă se întâmplă să o dai în bară, ești mult mai aproape de cei care te urmăresc și e greu să eviți comentariile și mesajele pline de dezamăgire sau ură pe care le postează pe platforma ta. Tocmai de aceea pot înțelege de ce Eliza se confruntă cu frica de a nu eșua în procesul ei creator și refuză să citească orice comentarii de la fanii ei, chiar dacă acestea sunt de natură pozitivă sau negativă.

Chiar dacă Eliza and Her Monsters nu e o carte care dărâmă clișee și stereotipuri, pe mine m-a făcut să îndrăgesc povestea pe care a avut curaj să o prezinte și am adorat fiecare cuvânt scris de Francesca Zappia. Recenzia aceasta este una subiectivă și vă cer să aveți încredere în mine și să citiți cartea. Cei care nu înțeleg impactul pe care îl are Internetul asupra noastră poate își vor face o idee despre ce înseamnă să fii un tânăr care a crescut la început de secol XXI, iar cei care cunosc fenomenul prea bine vor putea să se identifice cu Eliza și Wallace, înțelegând problemele cu care ei se confruntă.

Citat: 
There is a small monster in my brain that controls my doubt. The doubt itself is a stupid thing, without sense or feeling, blind and straining at the end of a long chain. The monster though, is smart. It's always watching, and when I am completely sure of myself, it unchains the doubt and lets it run wild. even when I know it's coming, I can't stop it.

Date tehnice:
Titlu original: Eliza and Her Monsters
Autor: Francesca Zappia
Limba: Engleză
Editura: HarperCollins
Nr. pagini: 385 
Apariţie: 2017
Notă: ***** (din 5)
Read More »

vineri, 1 septembrie 2017

Recomandări pentru toamnă

Există o anumită melancolie în aer care vine odată cu toamna. Deși încă nu a început sezonul ploilor și al temperaturilor scăzute, acompaniat de pulovere pufoase și ceai fierbinte, astăzi este 1 septembrie și oficial prima zi de toamnă. Așadar, voi face câteva recomandări de cărți și filme potrivite anotimpului în care copacii se dezbracă de frunze, tinerii se întorc pe băncile școlii și vrăbiuțele se zgribulesc de frig prin parcuri.

Cărți:
  • Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Stilul de scriere al lui Gaiman te captivează de la primele rânduri, iar Oceanul de la capătul aleii nu face excepție. Citiți această carte chiar în perioada în care frunzele cad din copaci, iar vremea rece și ceața iau în primire zilele cu lumină tot mai puțină, căci este un basm transformat într-un roman pentru adulți care o să vă poarte departe. Elementele fantastice, oarecum înfricoșătoare și cu o stranietate aparte, dar și reflecțiile cu privire la ce înseamnă să fii un copil vă vor transporta în perioada în care bunicii vă spuneau povești la gura sobei, în vreme ce vă ospătați cu nuci și gutui.

  • Numele vântului de Patrick Rothfuss

Pentru fanii seriei Harry Potter, dar și pentru cei care doresc să citească un roman fantasy care are o acțiune ce „arde” la foc mocnit, aceasta este cartea potrivită. Primul volum dintr-o trilogie aclamată peste hotare, povestea îi urmărește viața lui Kvothe, un personaj atipic, un geniu care își dorește să învețe magia la Universitate. În perioada în care lumea se reîntoarce la școală sau facultate, Numele vântului este perfectă pentru cei nostalgici după anii studenției.

  • Agnes Grey de Anne Brontë
De fapt, orice roman scris de surorile Brontë, cu atmosferă gotică și personaje feminine puternice e numai bun pentru atmosfera tomnatică. Dar această carte e una dintre cele mai puțin cunoscute din trioul mai sus menționat, Jane Eyre și La răscruce de vânturi fiind cele mai populare. Cartea prezintă povestea unei guvernante, o femeie modestă care se ocupă de educația unor copii ce provin din familii înstărite. Narațiunea armonioasă, ce abundă în observații detaliate și istețime, este completată de un bărbat chipeș potrivit protagonistei noastre.

  • Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu

Dacă apreciați literatura românească și aveți o nostalgie pentru vremurile apuse, pentru amorțeala toamnei, pentru vechile cartiere bucureștene, atunci Confesiunile unui cafegiu reprezintă cartea perfectă, în care veți lectura memoriile unui... cafegiu. Povestea se țese lent, vreme de 500 de pagini, în jurul băuturilor calde servite în cadrul unei cafenele în care artiștii vremii erau clienți fideli.

  • Memoriile unei gheișe de Arthur Golden

Astenia de toamnă ne afectează pe toți, așa că cel mai bine merge tratată cu un roman plin de culoare și un personaj pe care îl adori de la prima pagină. Deja devenit un clasic, Memoriile unei gheișe te învăluie cu atmosfera orientală și anecdotele savuroase despre viața unei gheișe, însă reușește să prezinte și viața grea pe care au avut-o dansatoarele și cântărețele japoneze în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
  • Maus de Art Spiegelman

Să presupunem că timpul necesar ca să citiți o carte cap-coadă vă lipsește, atunci un roman grafic este perfect pentru voi. Maus oferă o perspectivă nouă asupra Holocaustului și apelează la metafore pentru a reprezenta evreii (șoareci) și naziștii (pisici), povestea rămânând în minte vreme îndelungată. Este printre favoritele mele și o recomand tuturor cu căldură. Spiegelman a lucrat 13 ani la această carte și se simte asta de-a lungul paginilor, căci a devenit cea mai cunoscută bandă desenată cu subiect istoric din întreaga lume.
  • Harry Potter and the Prisoner of Azkaban: The Illustrated Edition de J. K. Rowling

Sincer, orice carte din seria Harry Potter are iz de toamnă, căci protagoniștii sunt elevi și mare parte din acțiune se petrece într-o școală magică. Dar mă refer în mod special la această ediție ilustrată, care va apărea pe 3 octombrie în străinătate. Din păcate, n-au fost traduse la noi volumele ilustrate, dar chiar dacă nu cunoașteți limba engleză, cartea de față nu este pentru fanii înfocați ai seriei și colecționari a orice ține de lumea magică creată de J. K. Rowling. Povestea fantastică, desenele frumos colorate ce înfrumusețează paginile și faptul că este printre cele mai iubite serii de cărți din lume poate reușesc să vă facă curioși să puneți mâna pe un astfel de exemplar.

Filme:

  • Dead Poets Society, regia Peter Weir


Iată un clasic numai bun de văzut într-o seară de toamnă: Dead Poets Society. Lansat în 1989, filmul spune povestea unor băieți aflați la o școală cu internat în SUA. Robin Williams îl interpretează magistral pe profesorul de engleză care reușește să schimbe viața elevilor săi, oferindu-le lecții de viață prin felul în care predă literatură. 
  • The Wind Rises, regia Hayao Miyazaki


Iată și un film de animație care mi-a plăcut foarte mult și povestea spusă pare potrivită pentru o zi de toamnă însorită. Realizat de Studiourile Ghibli, sub conducerea renumitului animator japonez Hayao Miyazaki, The Wind Rises prezintă viața lui Jiro Horikoshi, cel care a creat aeronavele de război Mitsubishi folosite de Imperiul Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
  • Blade Runner 2049, regia Denis Villeneuve

Ultima recomandare este pentru un film ce va apărea pe 6 octombrie, continuarea SF-ului Blade Runner, lansat în 1982. Harrison Ford reia rolul lui Rick Deckard, un vânător de recompense ce a dispărut de 30 de ani atunci când e descoperit de un ofițer LAPD, interpretat de Ryan Gosling. Ne putem aștepta la multă acțiune, cinematografie de excepție și soundtrack alert, perfecte pentru a ne scoate din lentoarea toamnei. 
Read More »

miercuri, 30 august 2017

Top 5 mentori din cărți

În topul de astăzi voi prezenta 5 mentori care mi-au plăcut. Mi-a fost relativ greu să găsesc mentori feminini, aparent autorii apelează la genul masculin pentru o porție de înțelepciune. Am o fascinație legată de personajele care îndeplinesc un rol de consultant/ sfetnic pentru protagoniștii din cărți, deoarece sunt întotdeauna înzestrați cu multe cunoștințe, intrigi și idei ingenioase, lupta lor ducându-se cu mintea, nu cu sabia.

5. Leul Aslan

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Aslan-407755162
Seria de 7 cărți Cronicile din Narnia este deja un clasic în literatura pentru copii. Fie ați văzut filmele, fie ați citit cărțile, deci este probabil că măcar ați auzit în treacăt de Aslan, leul vorbitor, Regele Bestiilor din Narnia. Fiind un animal magic plin de compasiune, blând și un pic misterios, Leul Aslan este gardianul și protectorul Narniei. Acesta se împrietenește cu copiii care vin să viziteze tărâmul magic pe care el îl protejează, îi învață tainele sale și îi ajută să devină adulți cu însușiri de admirat. Autorul seriei, C. S. Lewis, l-a descris pe Aslan ca o versiune alternativă a lui Iisus Hristos, dacă acesta ar fi apărut într-o lume fantastică. Într-adevăr, poate Aslan este Mesia Narniei, dar din punctul meu de vedere e cel mai pașnic  și inteligent leu vorbitor pe care l-am întâlnit în cărți. 

4. Doamna Jessica

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Lady-Jessica-309110886
Dune duce lipă de personaje feminine diverse (la fel ca și topul ăsta, de altfel), dar Doamna Jessica, mama lui Paul Muad'Dib, este un personaj-mentor ce se află mereu în dreapta fiului ei, care are un rol important în evenimentele din carte. Făcând parte din ordinul Bene Gesserit, Jessica are un control extraordinar asupra corpului ei, putând totodată să influențeze și pe ceilalți cu vocea sa și cu anumite gesturi. Inteligentă și mereu cu un pas înaintea adversarului, Doamna Jessica își instruește fiul în tainele secrete ale Bene Gesserit, cu intenția ca într-o zi acesta să-și poată purta singur de grijă. Deși este o persoană rece și pragmatică, relația ei cu Lodrul Leto Atreides demonstrează că este capabilă de multă compasiune și dragoste pentru oamenii importanți din viața ei.

3. Galdalf

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Gandalf-the-Grey-193206766
Vreau să se știe asta de la început: Gandalf este personajul meu preferat din trilogia Stăpânul Inelelor. M-a captivat încă de la primele replici pe care le-a spus și l-am admirat de-a lungul aventurilor pe care le-a îndurat Frăția Inelului până în Mordor. Gandalf, numit și Mithrandir de elfi, este un vrăjitor trimis pe Pământul de Mijloc pentru a combate lupta împotriva răului, întruchipat de Sauron. Înțelept și curios, Gandalf nu a stat niciodată într-un singur loc și a călătorit de-a lungul și de-a latul Pământului de Mijloc, învățând mereu din contactul cu popoarele pe care le-a întâlnit. Puterea sa magică se baza, printre altele, și pe Inelul dăruit de elfi, Narya zis și Inelul de Foc. Optimist și mereu binedispus, Gandalf este tipologia clasică de mentor pentru cei curajoși și aflați la nevoie. Tot ceea ce el a făcut pe Pământul de Mijloc a fost pentru binele suprem și a rezistat tentației de a obține și mai multă putere decât trebuia de la Inelul Suprem, iar asta este o trăsătură de caracter demnă de toată admirația mea.

2. Kelsier

Sursă: https://ro.pinterest.com/janusamator/shinobu-tanno-artwork/?lp=true
Iată că un fel de antierou se află în topul meu de mentori din cărți. Kelsier, Supraviețuitorul Puțurilor din Hathsin, un Născut-din-Ceață puternic și carismatic, este mentorul protagonistei Vin și șeful grupului care decide să-l dea jos pe conducătorul Ultimului Imperiu. Plin de resurse, Kelsier pune la cale acest plan bazându-se și pe noroc. Optimismul său este una dintre caracteristicile de bază ale acestui personaj, râzând de multe ori în fața pericolului. Deși nu este perfect, având multe trăsături negative de care e conștient, precum impulsivitatea, violența și preconcepțiile legate de anumiți oameni, Kelsier face multe greșeli de-a lungul cărții, dar încearcă mereu să-și calce pe mândrie și să devină cineva mai bun pentru echipa lui și pentru amintirea soției sale, pe care a iubit-o necondiționat.


1. Albus Dumbledore

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Albus-Dumbledore-148745824
Dumbledore mi se pare că este acel profesor pe care ni-l dorim cu toții: glumeț, blând, înțelept și care îți oferă șerbet de lămâie de fiecare dată când treci prin biroul lui. Fiind printre cei mai puternici vrăjitori din lume, Albus Dumbledore nu a lăsat asta să fie unica lui trăsătură caracteristică, luând mai degrabă partea celor mai puțin norocoși pentru a-i proteja. Își iubea elevii pe care îi avea sub grija lui la școala Hogwarts și încerca să-i învețe că mai multe câștigi în viață dacă ai compasiune, decât dacă ești ignorant. Pe cât de multe calități are, Dumbledore a avut momente când a dat dovadă și de trăsături mai puțin pozitive, dar întotdeauna și-a asumat greșelile și s-a căit de ele. Cel mai mare sprijin pe care l-a dat împotriva Lordului Voldemort a fost formarea lui Harry Potter ca un vrăjitor ce avea cea mai puternică armă disponibilă cuiva: puterea de a iubi necondiționat oamenii. 
Read More »

duminică, 27 august 2017

Serialul de weekend - ”Stranger Things”



Cu toții manifestăm nostalgie față de anumite perioade, iar dacă vă este dor de anii '80 și de cultura populară de atunci, de cărțile lui Stephen King, fenomenul creat de filmul E. T. The Extra Terrestrial și de atmosfera misterioasă din Twin Peaks atunci ați găsit serialul vostru: Stranger Things este toate acestea și chiar mai mult. Sunt un copil al anilor '90, dar asta nu înseamnă că n-am putut să empatizez cu personajele și fenomenele prezentate în serialul celor de la Netflix.

Premisa este simplă: acțiunea se petrece în anii 1980, în Hawkins, un mic orășel din Indiana, care se confruntă cu dispariția lui Will Byers, un băiat de 12 ani, în timp ce diverse lucruri supranaturale au loc în Hawkins-ul aflat sub supravegherea atentă a oamenilor de știință din laboratorul din apropiere. În paralel cu investigația realizată de polițiști, prietenii băiatului dispărut îl caută și ei, ajutați de o fată cu puteri psihokinetice, pe nume Eleven. Acțiunea debutează în forță și nu pot să vorbesc mai mult despre ea, căci altfel v-aș da spoilere și v-aș strica bucuria de a descopri singuri ce se petrece cu personajele noastre. Nu sunt adepta producțiilor horror pentru că nu suport sângele folosit în exces, sperieturile ori diverse monstruozități care sfidează până și imaginația mea; dar Stranger Things nu este un serial horror, ci mai mult se inspiră din atmosfera specifică genului, având o aer apăsător de mister, accentuat și de muzica folosită excepțional de-a lungul episoadelor.

Serialul a fost lăudat de critici și nominalizat la multe premii Emmy pentru cea de-a 69-a ediție din septembrie 2017. Având în vedere că personajele principale sunt o gașcă de puști de 12-13 ani, actorii-copii au făcut o treabă remarcabilă, interpretând rolurile cu profesionalism și oferind identitate fiecărui personaj în parte. Întregul sezon de 8 episoade a fost difuzat online dintr-o bucată de programul de streaming Netflix. Îmi place să cred că Stranger Things este mai mult ca o miniserie care se concentrează în primul rând pe prietenia dintre băieții care se joacă Dungeons & Dragons în pivniță, ascultă muzică la walkman și sunt pasionați de Star-Wars și deodată rămân fără un membru al grupului lor. Într-adevăr, partea de supranatural este pregnantă în această producție, dar personajele și motivațiile lor sunt sarea și piperul din Stranger Things.

Vi-l recomand cu drag. Urmăriți un episod și veți vedea că dacă vă prinde nu o să vă puteți opri până nu-l terminați. În octombrie vom avea un nou sezon de 9 episoade, iar eu abia aștept să-l urmăresc cu sufletul la gură și să mă las vrăjită de un serial care demonstrează că uneori este bine să ne mai inspirăm din anii '80 atunci când prezentăm o poveste.

Date tehnice:
Titlu original: Stranger Things
Ţara de origine: Statele Unite ale Americii
Difuzare: 2016 - prezent pe Netflix
Nr. de sezoane: 1
Nr. de episoade: 8
Durată episod: 42 - 55 de minute

Trailer:

Read More »

joi, 24 august 2017

Benzile desenate sau un alt mod de a te bucura de povești

Îmi aduc aminte de primele benzi desenate pe care le-am văzut când eram mică: aveam vreo 5 ani și am descoperit într-o zi colecția de reviste Pif din casă și am fost absolut încântată de toate desenele mici și colorate, îngrămădite cu scris mărunt pe alocuri. Nu mai văzusem nimic asemănător până atunci. Chiar dacă nu înțelegeam mare lucru, am dat paginile revistelor una după alta și am admirat arta desenelor încadrate în chenare mici. Apoi mi-am cumpărat primul număr reeditat și tradus din Rahan, în care ne erau povestite aventurile eroului cu același nume, un bărbat preistoric isteț care este nevoit să călătorească după ce tribul său a fost distrus de erupția unui vulcan.

Dar expunerea cea mai mare pe care am avut-o la benzile desenate s-a realizat prin generală, când au apărut revistele W.i.t.c.h., Princess  și Disney. Le „devoram” pe fiecare, nu ratam niciun număr și am realizat o colecție impresionantă. Apoi, prin liceu am început să citesc și câteva comic-uri de la Marvel și DC, am mai aruncat câte un ochi pe o manga și am descoperit romanele grafice - volume pline de bandă desenată.

Sursă: http://supererou.ro/p/album-hac-1-4/

Mărturisesc că benzi desenate 100% românești n-am citit până în facultate când m-am întâlnit cu Harap Alb Continuă (HAC), care prezintă aventurile lui Harap Alb și ale prietenilor lui, adaptate după basmul lui Ion Creangă. Numerele revistei sunt realizate într-un mod profesionist, de o mână de oameni cu inițiativă și care iubesc poveștile și benzile desenate. Mi-a plăcut mult suflul proaspăt adus adaptării basmului lui Harap Alb, pe care îl analizasem până la epuizare la orele de română din liceu. Deși mă jurasem că nu mai vreau să mă ating niciun Harap Alb, de niciun Spân și nici de vreum împărat colorat. Dar HAC m-a făcut să-mi schimb părerea și să aștept numerele viitoare cu sufletul la gură. 

Design-ul personajelor desenate de Andrei Moldovan se aseamănă cu comic-urile din Occident, iar povestea concepută de scriitorul Marian Coman, după ce adaptarea propriu-zisă a poveștii originale se sfârșește (de aici și termenul „continuă” din titlul revistei) este originală, alertă și captivantă, având un aer de high fantasy ce aduce a Urzeala Tronurilor de Martin sau cu Stăpânul Inelelor al lui Tolkien. Un alt bonus a fost și romanul-foileton publicat în paginile revistei, care prezintă povestea lui Haiganu zis și Ochilă până să-l cunoască pe Harap Alb. Avem parte și de trecutul prietenilor personajului principal, avem și intrigă politică, ba chiar avem și o hartă - știți cum se spune, judecăm dacă un fantasy e bun și în funcție de prezența sau de absența hărții lumii create. 

Echipa din spatele benzii desenate HAC a creat un comic SF de 6 numere cu influențe din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu. Sequel-ul este publicat acum lunar în HAC, care a devenit de-a lungul timpului și o antologie de benzi desenate românești care nu au legătură cu universul din povestea principală. Revista a fost în vacanță vara asta, dar va reveni pe 15 sepembrie cu noul număr. Iar cu această apariție sper să pot să recenzez fiecare număr din HAC ce va apărea de acum înainte, căci îmi doresc foarte mult să fie cunoscută și citită de cât mai multă lume cea mai faină bandă desenată românească.
Read More »

duminică, 20 august 2017

Recenzie ”Dune” de Frank Herbert


Deși am mai citit SF-uri la viața mea, abia de curând am reușit să pun mâna pe un clasic al genului, și anume Dune de Frank Herbert. Am auzit multe despre Arrakis, planeta deșert, și viermii de nisip ce viețuiesc pe ea, un fel de prezentare apocaliptică a planetei noastre dacă nu vom învăța cu toții să ducem o viață ce va proteja clima, fauna și flora Pământului pentru generațiile ce vor urma. După ce am terminat de citit romanul, mi-am dat seama că lumea și personajele create de Herbert își merită cu prisosință laudele, căci de mult n-am mai avut ocazia să lecturez o carte așa de clar și frumos scrisă, cu personaje și intrigă bine construite, care deși este un „monstru” de peste 800 de pagini, aproape că nu simți când le parcurgi.  

Pentru o carte SF, Dune este plină de intrigi politice, asasinate și influențe religioase. Acțiunea se petrece într-un viitor în care oamenii au cucerit spațiul, iar tehnologia este interzisă. Oamenii și-au dezvoltat abilitățile fizice și mintale datorită mirodeniei, găsită doar pe planeta Arrakis. Puternicul ordin matriarhal Bene Gesserit urmărește protejarea și evoluția rasei umane, realizând un program genetic secret care speră că-l va forma într-o zi pe Kwisatz Haderach, un bărbat cu puteri mintale extraordinare. Doamna Jessica face parte din Bene Gesserit și l-a născut pe Paul Atreides, cel pe care l-a educat și pregătit intens cu speranța să devină Kwisatz Haderach. Tatăl lui Paul, Ducele Leto Atreides, este nevoit să părăsească planeta nativă și să se mute cu familia pe Arrakis, datorită unui complot pus la cale în secret de Împărat și Casa Harkonnen ce urmărește dizolvarea întregului neam Atreides. Și aici am încercat să rezum doar în câteva fraze o poveste foarte complexă, pe care nu mă feresc să o asemăn cu Urzeala Tronurilor  de Martin, doar că acțiunea se desfășoară în spațiu și în loc de dragoni avem viermi uriași. 

Personajul principal, Paul Atreides, ajunge să fie un fel de Mesia printre fremeni, populația locală care trăiește în deșertul de pe Arrakis. Luându-și numele de Muad'Dib (o rozătoare mică ce reușește să trăiască în deșertul arrakian cu puțină apă), el reușește împreună cu fremenii să lupte contra intrigilor politice și încearcă să transforme Arrakis-ul într-un loc propice vieții. Fiind pregătit întreaga sa viață pentru rolul de conducător, adolescentul Paul ia decizii mature și dă dovadă de o inteligență și un control mintal peste măsură. Evoluția sa de-a lungul cărții m-a fascinat și înspăimântat totodată, căci pentru a-și asuma rolul de fremen adevărat, de Muad'Dib, Paul este nevoit să treacă printr-un antrenament dificil, care îi schimbă percepția despre lume și îl determină să sacrifice dorințe personale pentru binele suprem. Doamna Jessica urmărește evoluția fiului ei și îl îndrumă îndeaproape, ajutându-l să rămână cu picioarele pe pământ atunci când dă de gustul puterii de care se bucură printre fremeni.

Dune este scrisă în anii '60 și problemele ecologice pe care le ridică sunt valabile chiar și în zilele noastre, planeta Arrakis cu viermii ei de nisip și fără pic de apă fiind aproape vie în mintea cititorului. Rezistența fremenilor în condițiile dure din deșert demonstrează cât de inventivă poate fi rasa umană pentru a supraviețui într-un climat neprielnic vieții. Visul suprem al acestora este de a avea o planetă unde apa să nu fie atât de greu de găsit, plantele să umple cu verde suprafața Arrakis-ului și dunele de nisip să fie înlocuite cu sate și așezări.

Urmează să expun o opinie destul de controversată, privitoare la opera lui Herbert. Problema pe care am avut-o cu Dune a fost reprezentată de portretizarea femeilor, personajele feminine fiind mult mai puține ca cele masculine: ele se ocupă cu activități domestice, bărbații fiind cei aflați în funcții de conducere. Ordinul religios Bene Gesserit, deși format din femei, n-are dorința de a aduce un Kwisatz Haderach de gen feminin, ci dorește să ajute bărbații aflați la putere aducând un alt bărbat în rândul lor. Nu mă consider ca fiind o feministă extremă, sunt doar de acord cu egalitatea între sexe și cred că n-ar fi fost rău ca personajele din această carte să fie puțin mai diverse din punctul de vedere al genurilor. De asemenea, tendința lui Herbert de a spune ce li se întâmplă anumitor personaje, în loc de a arăta propriu-zis scenele m-a rupt puțin din lectură, precum perioada pe care Paul și Jessica o petrec printre fremeni și care nu ne este prezentată în Dune, povestea trecând direct la o scenă care are loc la doi ani după aceea. Probabil dacă aș fi citit cartea în liceu, nu aș fi fost așa de critică, dar mi-am format un gust pentru lectură care nu poate trece cu vederea astfel de amănunte.

În concluzie, Dune este o carte care ar trebui citită de toată lumea, indiferent dacă sunteți fani ai genului sau nu. Este un soft science-fiction care este accesibil, are personaje interesante și o poveste care te captivează încă de la primele rânduri. Mereu actual, romanul te determină să pui întrebări cu privire la cât de bine ne protejăm noi planeta în acest moment și cât de importată este religia în formarea unei civilizații.

Citat: 
Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămane doar eu.

Date tehnice:
Titlu original: Dune
Autor: Frank Herbert
Editura românească: Nemira
Traducere: Ion Doru Brana
Nr. pagini: 816
Apariţie: 2012
Notă: **** (din 5)
Read More »